COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Ziua Eroilor va fi marcată joi de militarii din Forţele Navale Române prin numeroase activităţi organizate la Constanţa, Brăila, Tulcea, Babadag, Bucureşti şi în comuna Ciurea, judeţul Iaşi, pentru a-i cinsti pe eroii români căzuţi la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă.
La Constanţa, Brăila şi Tulcea, ceremoniile militare şi religioase vor începe la ora 12,00, iar la Babadag şi Ciurea, judeţul Iaşi, ceremoniile sunt planificate pentru ora 09,00.
La Constanţa, ceremonia va fi organizată la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în Cimitirul Central, la Brăila la Cimitirul Eroilor "Sfântul Constantin", la Tulcea ceremonia va avea loc la Cimitirul Eroilor, iar la Babadag - ceremonia se va desfăşura la Monumentul Eroilor din parcul oraşului, în intervalul orar 09,00 - 09,30.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, anul acesta, cu prilejul Zilei Eroilor, marinarii militari vor fi prezenţi în localitatea Ciurea din judeţul Iaşi, pentru a continua seria manifestărilor dedicate comemorării celor 1.000 de martiri decedaţi în cea mai mare catastrofă feroviară care a avut loc în România, la data de 31 decembrie 1916/ 13 ianuarie 1917, în care şi-a găsit sfârşitul şi comandorul de marină Alexandru Cătuneanu, cel care a pus bazele Hidrografiei în ţara noastră şi a realizat prima hartă de navigaţie pentru coasta României de la Marea Neagră.
Harta întocmită de comandorul Cătuneanu a fost premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris, în anul 1900.
În cadrul ceremoniei care va avea loc joi, începând cu ora 09,00, în comuna ieşeană Ciurea, va fi dezvelit bustul lui Alexandru Cătuneanu, amplasat în Parcul Memorial "Ciurea 1917", în prezenţa autorităţilor publice locale şi judeţene, a strănepotului comandorului, precum şi a reprezentanţilor Forţelor Navale Române. Ceremonia va fi organizată în colaborare cu Brigada 15 Mecanizată "Podu Înalt" din Iaşi.
Forţele Navale Române şi Primăria Comunei Ciurea, judeţul Iaşi, au început, în anul 2016, o serie de activităţi dedicate cinstirii memoriei comandorului Alexandru Cătuneanu, care cuprinde simpozioane, realizarea unei troiţe la locul producerii catastrofei feroviare, în cinstea tuturor victimelor tragicului accident, acordarea denumirii "Comandor Alexandru Cătuneanu" Şcolii Gimnaziale din satul Lunca Cetăţuii, precum şi participarea elevilor din comună la programul "Cadet în Forţele Navale". AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Ziua Eroilor - proiecţii video pe faţada Palatului Parlamentului
Serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor organizate, joi, de MApN
Marinarii militari marchează Ziua Eroilor
Patriarhie: Eroii români - pomeniţi la praznicul Înălţării Domnului
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.