COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate
Clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase, joi, la ora 12,00, în semn de neuitare, preţuire şi recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis AGERPRES, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
"Prin jertfa lor, eroii au contribuit la afirmarea demnităţii poporului român, exprimată în dobândirea independenţei, apărarea libertăţii şi realizarea unităţii statului român. Din acest motiv, Catedrala Naţională din Bucureşti este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor, iar al doilea hram este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României", precizează Patriarhia.
Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.