Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

SUA îşi vor păstra mijloacele de a împiedica un atac terorist care va fi lansat de pe teritoriul Afganistanului, în pofida retragerii trupelor lor până la 11 decembrie, decisă de Joe Biden, a afirmat duminică secretarul de stat Antony Blinken, relatează AFP.

"Vom avea mijloacele de a vedea dacă există o resurgenţă, o reapariţie a ameninţării teroriste din Afganistan. Vom fi capabili să vedem acest lucru în timp util şi să acţionăm", a declarat el pe canalul ABC.

Şeful diplomaţiei americane a apărat decizia anunţată miercuri de preşedintele american de a retrage toate trupele din Afganistan până la momentul în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele de la 11 septembrie.

Afganistanul a servit atunci drept bază de operaţiuni pentru Al Qaeda pentru lansarea acestor atacuri asupra teritoriului american, ceea ce a declanşat intervenţia militară a SUA şi a aliaţilor lor.

"Ne vom repoziţiona forţele şi mijloacele pentru a ne asigura că putem să ne protejăm de o resurgenţă potenţială" a Al Qaeda în Afganistan, a spus şeful diplomaţiei americane.

Din punctul de vedere al responsabililor din administraţia Biden, ameninţarea teroristă este în prezent diseminată în numeroase locuri din lume şi nu mai este concentrată doar în Afganistan.

Ei au reamintit că talibanii s-au angajat să nu permită unor mişcări ostile SUA să se reinstaleze în Afganistan.

Joe Biden a anunţat miercuri că SUA vor pune capăt celui mai lung conflict din istoria lor. "A venit momentul să punem capăt acestui război fără sfârşit", a declarat el într-un discurs solemn de la Casa Albă.

Potrivit lui Antony Blinken, SUA trebuie să-şi reorienteze acţiunile şi să le adapteze unei lumi ale cărei ameninţări s-au schimbat.

"Preşedintele crede că trebuie să privim astăzi lumea prin prisma lui 2021 şi nu a lui 2001", a spus el.

"Ameninţarea terorismului s-a deplasat în alte locuri. Şi avem şi alte subiecte foarte importante pe agenda noastră, printre care relaţia noastră cu China, care merge de la schimbările climatice până la COVID-19. Asupra acestora ne vom concentra energia şi resursele", a adăugat el.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

UPDATE Joe Biden va retrage trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie (oficial)

 

Aliaţii din cadrul NATO îşi vor începe retragerea din Afganistan la 1 mai (oficial)

 

Afganistan: Statele Unite intenţionează să continue finanţarea capacităţilor militare afgane

 

Retragerea din Afganistan va afecta capacitatea SUA de a colecta informaţii, avertizează directorul CIA

 

ONU îşi va menţine misiunea de asistenţă în Afganistan după retragerea SUA şi NATO

 

* VIDEO Ciucă: Pentru MApN, misiunea în Afganistan se va încheia când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă

 

Afganistan: Talibanii cer retragerea trupelor americane până la 1 mai

 

Ministrul apărării german avertizează împotriva unei retrageri pripite din Afganistan

 

Stoltenberg: Retragerea NATO din Afganistan se va face în funcţie de nivelul de violenţă din teren

 

''Este timpul să plecăm acasă'', le spune noul şef al Pentagonului trupelor sale

 

SUA: Preşedintele Trump doreşte revenirea acasă a tuturor soldaţilor americani din Afganistan până la Crăciun

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.