Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Talibanii au ameninţat miercuri cu ''consecinţe'' dacă Statele Unite nu îşi retrag trupele din Afganistan până la data limită de 1 mai, reacţie ce survine în contextul în care preşedintele Joe Biden a declarat că va fi ''dificil'' să se respecte acest termen.

''Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei lor în conformitate cu acordul de la Doha şi să îşi retragă toate trupele din Afganistan până la 1 mai'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

''În caz contrar, din orice motiv sau pretext, vor fi responsabili pentru consecinţe'', a avertizat el.

Preşedintele SUA, Joe Biden, urmează să decidă dacă va confirma sau nu retragerea totală până la 1 mai a trupelor americane încă desfăşurate în Afganistan, în conformitate cu acordul semnat în februarie 2020 la Doha cu insurgenţii.

În schimb, talibanii s-au angajat să participe la negocieri de pace cu guvernul afgan, care au început în septembrie în capitala Qatarului, dar care până acum nu au înregistrat progrese semnificative.

Joe Biden este în favoarea retragerii trupelor americane, însă unii responsabili americani se tem că o retragere pripită ar putea arunca Afganistanul în haos.

Administraţia Biden i-a acuzat pe talibani că nu au respectat acordul de la Doha, fiind responsabili pentru creşterea violenţelor în ultimele luni şi de faptul că nu au rupt toate legăturile cu organizaţii teroriste precum Al-Qaida.

Dimpotrivă, talibanii consideră că şi-au respectat angajamentele abţinându-se de la atacarea trupelor străine şi rămân ferme cu privire la data de 1 mai.

Biden a apreciat miercuri, într-un interviu pentru ABC, că este posibil, dar ''dificil'' să se respecte data de 1 mai, regretând că acordul de la Doha nu a fost negociat într-o manieră ''foarte solidă'' de fostul preşedinte Donald Trump. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.