Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că ar dori să retragă toţi soldaţii americani din Afganistan până la Crăciun, adică mai repede decât prevede acordul dintre Statele Unite şi talibani, transmite AFP.

"Ar trebui să-i aducem acasă până la Crăciun pe puţinii noştri bărbaţi şi femei curajoşi care încă mai slujesc în Afganistan!" a scris pe Twitter preşedintele american care va candida pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden pe 3 noiembrie.

 


Preşedintele Trump promite de ani de zile să "pună capăt războaielor nesfârşite" şi nu a ascuns niciodată că speră să accelereze retragerea pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale.

Administraţia Trump s-a angajat să retragă toate trupele americane din Afganistan cel târziu până la mijlocul anului 2021, conform unui acord istoric semnat pe 29 februarie cu talibanii, menit să pună capăt celui mai lung război în care au fost implicate SUA. Insurgenţii s-au angajat să nu permită teroriştilor să opereze din teritoriile pe care le controlează, precum şi să înceapă negocieri de pace directe fără precedent cu guvernul de la Kabul. Acestea au început în septembrie, cu câteva luni întârziere, dar nu au dus încă la un acord de reducere a violenţei sau de încetare a focului.

În pofida acestor mici progrese, armata americană a început să se retragă în ritmul stabilit în acord, dacă nu chiar mai rapid. În septembrie, în Afganistan se mai aflau 8.600 de soldaţi americani, dar Pentagonul a indicat că o nouă fază a retragerii era iminentă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Citește și:

 

SUA: Preşedintele Trump a revenit în Biroul Oval la şase zile după testarea pozitivă cu COVID-19

 

SUA: Preşedintele Trump nu mai are simptome de 24 de ore şi febră de patru zile

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.