Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat, vineri, la mărturisirea dreptei credinţe şi la oferirea unui cuvânt bun şi a unei fapte bune celor din jurul nostru, ca dar al iubirii noastre smerite şi milostive.
"Ce înseamnă astăzi aurul, tămâia şi smirna? Cum aducem noi daruri asemenea magilor? Aurul reprezintă dreapta şi curata credinţă ortodoxă şi faptele bune izvorâte din iubire sinceră şi milostivă. Acestea sunt darurile de aur pe care le aducem în fiecare zi din viaţa noastră lui Iisus. Deci, să mărturisim dreapta credinţă, să avem dreaptă vieţuire şi să oferim celor din jurul nostru daruri, un cuvânt bun, o faptă bună ca dar al iubirii noastre smerite şi milostive pe care ne-o dăruieşte nouă Iisus Hristos prin împărtăşirea cu el", a afirmat Patriarhul Daniel în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Înaltul ierarh ortodox a arătat că tămâia "înseamnă rugăciunile noastre zilnice".
"Prin rugăciune, noi ne îmbogăţim cu harul lui Dumnezeu, ţinem legătura cu Dumnezeu şi primim prin rugăciune iubirea smerită a lui Hristos, pacea şi bucuria lui Iisus, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi", a explicat Patriarhul.
Patriarhul Daniel, care a oficiat slujba de Crăciun împreună cu Arhimandritul Clement Haralam, Marele Eclesiarh al Catedralei, cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, a mai spus că "smirna înseamnă răstignirea patimilor egoiste ale lăcomiei şi dobândirea virtuţilor".
"Smirna înseamnă dobândirea iubirii smerite, a bunătăţii. După ce răstignim în noi egoismul, devenim darnici, transformăm patima lăcomiei în virtutea dărniciei. Şi aşa, noi, cu smirna acestei transformări, a omorârii păcatului şi a cultivării virtuţilor sau vieţii curate şi sfinte aducem daruri lui Hristos. Deci, în timpul postului, prin spovedanie, prin împărtăşire mai deasă, prin iertarea semenilor noştri care ne-au greşit şi prin mulţimea faptelor de milostenie noi am adus daruri duhovniceşti Mântuitorului Nostru Iisus Hristos unite cu rugăciunea, cu postul, cu nevoinţele. Aur, tămâie şi smirnă duhovniceşti", a încheiat Patriarhul Daniel.
La finalul predicii, Patriarhul i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele de Cristian sau Cristina.
Creştinii ortodocşi, catolici şi protestanţi sărbătoresc la 25 decembrie Naşterea Domnului. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel
Arhim. Ciprian Grădinaru: Respectarea restricţiilor nu trebuie să ne afecteze bucuria Crăciunului
În jur de 700.000 de români îşi serbează onomastica de Crăciun
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |