COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Naşterea Domnului, primul praznic împărătesc în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului, este sărbătorită de Biserică în 25 decembrie.
Despre naşterea lui Iisus Hristos vestesc cei patru Sfinţi Evanghelişti, iar relatările lor se completează prezentând diferite aspecte ale acestui eveniment, al venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ.
Cu privire la toţi cei patru Evanghelişti, fiecare dintre ei arată un întreg desăvârşit, dar în aceeaşi măsură, se întregesc unul pe celălalt, tot aşa cum o stea întregeşte o alta, tot aşa cum vara întregeşte primăvara, şi iarna, toamna, spune Sfântul Nicolae Velimirovici (http://www.voscreasna.com).
"Naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt", arată Sfântul evanghelist Matei (Matei 1, 18, 19, 20).
Sfântul evanghelist Luca reia cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil către Sfânta Fecioară Maria spunând: "Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său" (Luca 1, 28-32).
Sfântul evanghelist Ioan precizează însă şi de ce Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit şi S-a născut mai presus de firea omenească, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Căci "Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S-a născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (Ioan 1, 12-13).
Despre naşterea Lui Hristos, Evanghelia după Luca spune că a avut loc în al 14-lea an al domniei cezarului Octavian August (31 î.Hr.-14 d. Hr.), pe când guvernator al Siriei era Quirinius. În acel timp, Galileea, cu Nazaretul în care locuiau Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif, şi Iudeea erau conduse de regele Irod cel Mare, supus al romanilor.
Aproape de termenul la care pruncul urma să se nască, Maria şi Iosif au plecat în Betleem (cetatea Regelui David), pentru că autoritatea romană a dispus efectuarea unui recensământ, iar fiecare trebuia să se înscrie în locul din care era de neam, iar Sfântul şi Dreptul Iosif era din neam împărătesc, descendent al Regelui David.
În Betleem, Mariei i s-au împlinit zilele ca să nască.
"Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Luca 2, 7-14).
Îngerii au vestit că Cel născut era Domnul împăcării lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor între ei.
Din Betleem Sfânta Familie a fugit în Egipt de teama regelui Irod; iar din Egipt, înştiinţaţi de îngerul Domnului, Maica Domnului cu pruncul şi cu Dreptul Iosif s-au întors în pământul lui Israel, mergând pe ţărmul Mării Mediterane.
Au venit în Galileea, în Nazaret, acolo unde a fost trimis îngerul Gavriil să-i aducă Sfintei Fecioare vestea cea bună, că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu, ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu: "Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema" (Matei 2, 23).
În Nazaretul Galileii s-a stabilit Familia Sfântă. De aici a plecat Iisus Hristos la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat de Sfântul Proroc Ioan.
După botez şi ispitirea Lui, în pustiul Karantania, părăsind Nazaretul, Iisus a venit şi a locuit la Capernaum, lângă mare, de unde Şi-a început activitatea publică. (surse: "Dicţionar al Noului Testament", Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, "Predici la Praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Explicaţie foto din deschidere: Biserica Nasterii Domnului, lacas de cult, monument de arta paleocrestina, din Betleem.
Citiţi şi:
Patriarhul Daniel: Să oferim celor din jurul nostru ca daruri un cuvânt bun şi o faptă bună
Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel
Arhim. Ciprian Grădinaru: Respectarea restricţiilor nu trebuie să ne afecteze bucuria Crăciunului
În jur de 700.000 de români îşi serbează onomastica de Crăciun
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |