Un avion al companiei Sriwijaya Air, cu 62 de persoane la bord, s-a prăbuşit sâmbătă în mare la câteva minute după ce decolase din capitala indoneziană Jakarta, transmite Reuters.
Avionul, un model Boeing 737-500, zbura spre Pontianak (Kalimantanul de Vest) când a dispărut de pe sistemele radar la scurt timp după decolarea de la Jakarta, în jurul orei locale 14:30 (07:30 GMT). Decolarea fusese amânată cu 30 de minute din cauza ploii abundente.
Ministrul indonezian al transporturilor Budi Karya a declarat într-o conferinţă de presă că 62 de persoane, printre care 12 membri ai echipajului, se aflau la bordul avionului ce efectua zborul SJ-182. Potrivit website-ului detik.com, Budi Karya a afirmat că avionul a căzut lângă insula Laki, la aproximativ 20 kilometri de aeroport.
Comitetul de siguranţă al Ministerului Transporturilor indonezian a precizat că toţi cei aflaţi la bordul avionului erau cetăţeni indonezieni.
Directorul executiv al companiei aeriene, Jefferson Irwin Jauwena, a precizat că starea tehnică a avionului era bună. Aeronava Boeing 737-500 era în funcţiune de 27 de ani.
O purtătoare de cuvânt a grupului Boeing a declarat că monitorizează situaţia şi lucrează pentru strângerea mai multor informaţii.
Sistemul de monitorizare al traficului aerian Flightradar24 a anunţat că avionul a decolat la ora locală 14:36 (07:36 GMT) şi a urcat până la altitudinea de 10.900 de picioare în patru minute. Apoi, aeronava a început să coboare brusc şi a încetat să transmită date 21 de secunde mai târziu.
O purtătoare de cuvânt a Ministerului Transporturilor indonezian a afirmat că turnul de control de la aeroportul internaţional Sukarno-Hatta l-a întrebat pe pilot, cu numai câteva secunde ca avionul să dispară de pe radare, de ce aeronava se îndreaptă spre nord-vest în loc să urmeze traseul obişnuit.
Deocamdată nu există informaţii legate de motivul care a cauzat zborul descendent brusc al avionului.
Posturile de televiziune indoneziene au transmis imagini cu presupuse părţi ale epavei avionului. ''Am găsit cabluri, o bucată de blugi şi piese metalice în apă'', a declarat Zulkifli, o oficialitate indoneziană din domeniul securităţii, pentru CNNIndonesia.com.
Autoritatea naţională americană pentru siguranţa transporturilor (USNSTB) va participa automat la ancheta lansată de autorităţile indoneziene, întrucât avionul în cauză a fost proiectat şi construit în SUA.
Fondată în 2003, compania Sriwijaya Air operează în general zboruri interne în Indonezia. Compania are un istoric solid privind siguranţa aeriană, fără a se înregistra victime în cele patru incidente consemnate în baza de date a Reţelei privind siguranţa aviaţiei (ASN). AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi și:
Indonezia: Avionul companiei Sriwijaya Air dat dispărut sâmbătă era în stare tehnică bună
Un avion al companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp de la decolare
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.