Avionul companiei Sriwijaya Air dat dispărut sâmbătă în Indonezia, la scurt timp după decolarea de la Jakarta, era în stare bună, a declarat directorul executiv al companiei aeriene, Jefferson Irwin Jauwena, potrivit Reuters.
Irwin Jauwena a precizat că decolarea avionului fusese amânată cu 30 de minute din cauza ploii abundente căzute în zona aeroportului.
Echipele de căutare indoneziene au fost trimise sâmbătă în Marea Java unde un avion Boeing 737-500 al companiei aeriene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp după decolare.
Avionul decolase de la Jakarta cu destinaţia Pontianak (provincia Kalimantanul de Vest), a afirmat Adita Irawati, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor indonezian.
La bordul aeronavei se aflau 62 de persoane, printre care cel puţin 50 de pasageri, a precizat ministrul indonezian al transporturilor, Budi Karya Sumadi. Ulterior, Forţele navale indoneziene au stabilit coordonatele unde avionul a pierdut, la patru minute după decolare, contactul cu controlul traficului aerian. ''Au fost găsite coordonatele şi ele au fost transmise tuturor vaselor noastre din zonă'', a declarat Abdul Rasyid, reprezentant al Forţelor navale indoneziene. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Un avion al companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp de la decolare
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.