COD GALBEN: 15-12-2019 Intre 00:45 si 05:00 se va semnala La altitudini de peste 1600 m, intensificări ale vântului cu rafale de 80...100 km/h in Județul Bacău, Județul Neamţ, Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O tânără originară din Şimleu Silvaniei, licenţiată în jurnalism şi design vestimentar în România, a reuşit performanţa ca în doar câţiva ani să ajungă de la statutul de rezident în Statele Unite la cel de detectiv în Arkansas, trecând printr-un post de ofiţer într-un penitenciar, dar şi printr-o dură pregătire fizică şi psihică în academia de poliţie americană.

Povestea Danei Cotroneo porneşte din partea de nord-vest a Românei, din Şimleu Silvaniei, oraşul natal în care aceasta a copilărit şi şi-a făcut studiile gimnaziale şi liceale, pentru ca mai apoi să ajungă studentă la Oradea. După o dublă licenţiere, în jurnalism şi design vestimentar, profitând de oportunitatea programului "Work and Travel", Dana şi-a făcut pentru a două oară bagajele şi a plecat, în 2010, în Statele Unite, aterizând în orăşelul Hot Springs, din comitatul Garland, Arkansas. La doar câteva luni de la sosire s-a căsătorit, cunoscându-şi soţul prin intermediul unor prieteni comuni. Şi-a găsit în scurt timp şi un loc de muncă, ce a fost însă doar o primă etapă în visul ei de a deveni ofiţer criminalist.

"Hot Springs este un oraş mic şi frumos. Se aseamănă puţin cu oraşul în care am copilărit, Şimleu Silvaniei. Cred ca asta cumva mi-a alinat dorul de casă adeseori şi m-a ajutat să mă adaptez mai repede, pentru că nu este un oraş mare. De lucru este, doar să vrei să lucrezi. Poate nu e ceea ce vrei sa faci o viaţă întreagă, dar până îţi găseşti locul pe plan profesional, ai opţiuni. Aşa am avut norocul să dau peste o companie unde am lucrat ca şi 'transaction processor' pentru aproape cinci ani. Mi-a plăcut locul de muncă şi oamenii cu care am lucrat, dar am simţit că ceva totuşi îmi lipsea. Am decis să mă înscriu iar la şcoală, alegând de această dată criminalistica. Mi-a fost destul de greu pe parcursul şcolii, mare parte din cauza limbii. Deşi am vorbit engleza destul de bine pentru România, odată ajunsă aici mi-am dat seama, de fapt, că engleza mea nu e engleza lor. Din cauza accentului local, dialectului şi limbajului de stradă, practic a trebuit să o iau de la capăt. Cele mai mari probleme cu limba le-am avut când a trebuit să scriu pagini întregi de cercetare pentru anumite seminarii, dar şi acestea le-am trecut cu bine. Am reuşit să fiu între cei mai buni studenţi, cu o medie mare", povesteşte Dana Cotroneo pentru AGERPRES.

În decembrie 2014 a venit pe lume şi băieţelul ei, sarcina amânând finalizarea studiilor cu aproximativ un an şi jumătate. Când fiul său abia împlinise un an, a venit şi prima şansă pentru a-şi îndeplini visul, dar şi prima provocare - un post de ofiţer la un penitenciar.

"Când fiul meu avea undeva la un anişor, am aplicat pentru un post la centrul de detenţie din comitatul Garland, Arkansas. Întregul proces, începând cu hârtiile de aplicare, verificare şi interviu, a durat aproximativ 4-5 luni. Totul este foarte atent verificat. Îţi verifică diplomele, cazierul, vecinii, banca, împrumuturile bancare şi cardurile, cunoştinţele şi familia. Am început lucrul la centrul de detenţie în 15 aprilie 2016. Ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri. A fost o zi extenuantă, mai mult psihic, decât fizic. Nu ştiam la ce să mă aştept şi sincer, nu ştiam ce am de făcut. Cred ca am văzut prea multe filme sau emisiuni cu închisori. Mă aşteptam la ce e mai rău, dar am descoperit că nu e chiar aşa. Centrul de detenţie din Garland este unul dintre cele mai noi, fiind deschis în vara lui 2015. Are o capacitate de aproximativ 700 deţinuţi, dar nu am avut niciodată mai mult de circa 400. Încăperile în care sunt 'cazaţi' le numim unităţi. Am avut şapte unităţi de bărbaţi şi una de femei. Am lucrat cu unitatea de femei şi cu una de bărbaţi, în mare parte, amândouă având 65-68 de deţinuţi. Eşti tu şi ei. Nu eşti într-un turn sau cameră. Ai un birou în mijlocul lor, unde pot să vină oricând să te atingă. Au celulele lor, dar nu este niciun fel de barieră între tine şi ei", susţine tânăra din Şimleu Silvaniei.

"Respect" este cuvântul care i-a ghidat activitatea la centrul de detenţie şi i-a atras simpatia deţinuţilor, chiar şi după eliberarea lor.

"Este foarte mult de povestit despre munca la centrul de detenţie, ori despre ce face centrul de detenţie pentru cei aflaţi acolo. Ne axam foarte mult pe reabilitare. Din această cauză, deţinuţii au acces la tot felul de programe şi chiar şcoli şi facultăţi, pe care le pot face gratuit. Majoritatea celor din detenţie sunt oameni buni, cu fel şi fel de poveşti. Ce au în comun? Decizii nu foarte bune. Am învăţat că tot ce vor şi tot ce ai nevoie e să oferi respect. Am o vorbă care o zic tot timpul: ce oferi, e ce primeşti ("what you give is what you get"). Asta le spuneam şi lor. Vrei respect? Oferă respect, atunci. Şi nici nu ştii ce mult a ajutat în orice situaţie. Nu pot să îţi spun de câte ori am mers la cumpărături sau am mers în parc şi am dat peste foşti deţinuţi. Unii dintre ei, care au fost închişi pe o perioadă îndelungată şi mă cunoşteau destul de bine au venit şi ori m-au îmbrăţişat, ori mi-au dat un 'high five'. Dar majoritatea pe care i-am întâlnit au ţinut să îmi mulţumească, mie şi personalului de acolo, pentru tratamentul uman şi pentru respect", afirmă Dana.

Adevăratele provocări aveau să urmeze însă după ce tânăra din România s-a hotărât să îşi aprofundeze studiile, urmând cursurile academiei de poliţie americane. Un bebeluş, un soţ plecat la muncă tocmai în Africa şi pregătirea dură din academie au fost câteva din situaţiile cărora Dana a trebuit să le facă faţă pentru a ajunge la slujba visurilor ei.

"Anul 2017 a fost unul destul de greu. Soţul meu a fost plecat în Africa pe tot parcursul anului. Am fost doar eu şi fiul meu. Am absolvit în mai cu diplomă în criminalistică, iar prin septembrie am aflat că sunt pe lista pentru academia de poliţie, pentru mai 2018. Singura modalitate în care poţi să mergi la academie, cel puţin în Arkansas, este sa fii deja angajat, ori la departamentul de poliţie 'Sheriff's Office', ori la oricare alt departament care are ceva de-a face cu criminalistica. Pentru a fi admis, trebuie să ai cel puţin un an vechime şi să trimiţi o 'scrisoare de intenţie'. Am fost mai mult decât fericită să aflu vestea. M-am simţim împlinită şi puţin speriată. Nu ştiam la ce să mă aştept, din nou. Luna mai a venit şi eu a trebuit să plec la cursuri, pentru 13 săptămâni. Am avut noroc ca am putut să vin acasă în fiecare vineri, dar duminica dimineaţa a trebuit să mă îndrept din nou sper academie. Totul acolo avea un aer 'milităresc'. Te trezeai dimineaţa la 4.30, iar apoi în sala de sport de la 4.50 până pe la 6.30. Apoi duş rapid, uniforma şi cizmele în picioare, micul dejun la cantină şi cursuri până pe la orele 17.00-18.00, câteodată până la ora 21.00. Au golit canistre întregi de spray cu piper pe noi, ziua în amiaza mare, la 40 de grade Celsius. (...) Am avut lupte corp la corp sau cu bastoane de câteva ori pe săptămână, teste practice şi teste scrise de trecut, în fiecare vineri cel puţin. Am avut o săptămână întreagă de condus. Ştiu cum sună, dar nu vorbesc de condusul normal al unui vehicul. Am avut maşini fără frâne, maşini fără faruri sau ştergătoare, pe ploaie, la 80 km/h, pe întuneric. Am avut de toate. Mai apoi, la poligon. Am avut fel şi fel de scenarii, exerciţii de viteză sau de concentrare şi teste care trebuie trecute, scoruri atinse. (...) Ultima săptămâna, am avut 'opriri în trafic', cu fel şi fel de scenarii, bineînţeles. Din cauza faptului că aproape orice persoana poate să deţină arme aici, este foarte probabil să dai peste ei în trafic. Din aceasta cauza, au trebuit sa adapteze scenariile, să le facă atât cât se poate de realiste", precizează aceasta.

La doar doi ani după ce a intrat în sistemul american de poliţie, Dana Cotroneo a ajuns, în vara acestui an, detectiv.

"După 13 săptămâni şi zeci de prietenii care s-au format pe viaţă, totul a ajuns la final. Am absolvit academia în 3 august şi m-am reîntors la muncă. Cu exact o săptămâna înainte de absolvire, mi s-a oferit o poziţie de detectiv la departamentul de investigaţii criminalistice. Am fost mai mult decât fericită. Asta era ce îmi doream să fac şi ce speram să fac cândva, atunci când considerau ei că sunt pregătită. Îmi aduc aminte când şeriful a discutat cu mine despre posibilitatea de a lucra în patrulă, în oraş. Am acceptat, i-am zis că merg oriunde are nevoie de mine, înapoi la detenţie sau la patrulă dar, într-un final, mă voi pensiona de la CID (Criminal Investigation Division - Divizia de Investigaţii Criminalistice). Luni mai târziu mi-au oferit slujba visurilor mele", afirmă proaspătul ofiţer criminalist.

Tânăra spune, totodată, că pe lângă respectul de care trebuie dat dovadă, nimic din ce spun sau fac alţii nu trebuie luat personal.

"Este foarte greu, foarte mult de învăţat, de digerat. Trebuie să fii foarte atent la detalii, să ai o curiozitate înnăscută pentru orice. Da, nu, nu ştiu sunt răspunsuri care nu trebuie să te mulţumească niciodată. Trebuie să vrei să înveţi mereu, să îţi placă să lucrezi cu oamenii, să ştii cum să vorbeşti cu ei şi cum să îi tratezi. Trebuie să te adaptezi mereu, să îţi modelezi personalitatea în funcţie de personalitatea lor. Aici, cetăţeanul este 'copilul' tău. Trebuie să ai răbdare, să îi vorbeşti frumos, să îi explici ce sau de ce. Nu contează cât de tare strigă la tine, cât de mult te scuipă sau cât de mult te înjură. Trebuie să ai respect, demnitate şi răbdare. (...) Este departe de a fi un job uşor, mai ales pentru o femeie. Mulţi tind să nu te ia în serios, dar odată ce îţi 'marchezi teritoriul' să zic aşa, vorba se duce. Poate nu te cunosc personal, dar au auzit de tine. Cei puţin mai curajoşi te încearcă, îţi testează limitele. Al doilea motto al meu, după respect, este să nu iei nimic personal. Nimic din ce zic sau fac alţii nu îl lua personal. Pielea groasă şi multă răbdare, altfel nu răzbeşti", susţine Dana.

Aşa cum menţionează şi presa americană, ce a relatat la rândul ei povestea carierei din Arkansas a tinerei din Şimleu Silvaniei, Dana Cotroneo nu doar şi-a îndeplinit un vis, ci a "spart bariere", trecând peste stereotipurile privind locurile de muncă pe care le pot ocupa femeile indiferent de ţara în care se află. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Nona Jalbă, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: (c) Dana Cotroneo/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.