Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Laura Ghibu Ventimiglia, medic român stabilit în Suedia, care a ajutat milioane de oameni din întreaga lume să înţeleagă rolul vaccinurilor, a venit sâmbătă în România special să alerge, într-un combinezon ars, la cel mai mare maraton filantropic din Transilvania, Maratonul Internaţional Sibiu, pentru a atrage atenţia că fiecare dintre noi putem ajuta la evitarea tragediilor din spitale, în primul rând vaccinându-ne împotriva COVID-19.

"Mesajul este că eu alerg aşa, în combinezon, ca să atrag atenţia că medici, colegi ca Ioana Codru (coordonator ATI COVID din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu - n.r.) aleargă 'maratonul' acesta de aproape doi ani de zile şi 'aleargă' în combinezoane şi nu le dau jos 12 ore sau 24 de ore. Toată lumea să înţeleagă că putem evita tragedii ca aceea de la Constanţa şi cum au fost la Piatra Neamţ, la Bucureşti, oameni care mor fără să fie nevoie, oameni care stau la coadă la spitale să ajungă să-i vadă un medic. Mulţi spun: COVID-19 este o boală care se poate trata. Dar noi, ca medici, ştim că cel mai bine este să prevenim. Deci, ca să evităm toate aceste tragedii, să dăm respect colegilor mei, medicii, care nu pot să aleagă să nu alerge această 'cursă' infernală. Eu pot să aleg să dau jos combinezonul, ei, medicii în combinezoane, nu pot. Ei aleargă această 'cursă' de nevoie. Şi de asta alerg aşa astăzi, să le dau de gândit oamenilor ce pot face ei, fiecare, să ne ajutăm împreună. Iar mesajul meu îl ştiţi foarte bine: vaccinaţi-vă! Vaccinându-ne putem preveni îmbolnăvirea cu forme grave ale bolii, putem preveni spitalizarea, putem preveni decesul. Un vaccinat ajunge în spital de 12 ori mai rar decât un nevaccinat", a declarat pentru AGERPRES medicul Laura Ghibu.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a adus-o în prim plan pe Laura Ghibu Ventimiglia, care a ajutat milioane de oameni din întreaga lume să înţeleagă rolul vaccinurilor prin intermediul unor filmuleţe realizate împreună cu fiica sa de 12 ani.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Constanţa: Incendiu la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase; a fost activat Planul roşu de intervenţie

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.