COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
UDMR va merge la consultările care vor avea loc cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată marţi de Parlament, iar dacă PSD nu vine cu o coaliţie, "PNL are următoarea prioritate", a declarat, pentru AGERPRES, liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
"Ne vom duce (la consultări cu preşedintele - n.r.). Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului - în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are, după care urmează o nominalizare şi, bineînţeles, o dezbatere a unui program şi a listei de guvern", a precizat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, important este să se găsească "o personalitate politică din rândul partidelor parlamentare".
"Anticipatele acum nu sunt posibile, dar pe termen mediu - anul viitor sau în 2023 - eu nu aş afirma că nu pot fi organizate alegeri anticipate. E greu să ajungi acolo. Dar e o perioadă foarte lungă de trei ani să mergi cu un guvern minoritar. Important este să se găsească o personalitate, o persoană, un om politic, de undeva din Parlament, din partidele parlamentare. Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului. Cam aşa văd eu destul de echilibrat şi raţional ceea ce se poate întâmpla în zilele următoare", a explicat liderul UDMR.
El a subliniat că lucrul cel mai important este legat de ceea ce aşteaptă oamenii de la clasa politică, de la oamenii politici pe care i-au ales. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
LIVE UPDATE VIDEO Moţiune de cenzură/ Şedinţa plenului reunit al Parlamentului
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.