Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România condamnă "cu fermitate" şi califică drept "absolut inacceptabil" atacul cu dronă comis asupra vasului 'Mercer Street', care s-a soldat cu pierderea vieţii comandantului navei, cetăţean român, "care a căzut demn la datorie", transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE informează, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES, că, "având în vedere elementele prezentate de partenerii internaţionali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat şi, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat".

Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti a fost convocat de urgenţă la MAE român în acest scop, anunţă MAE.

Totodată, ministerul reiterează că "atacul împotriva unei ţinte civile, care a produs pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, nu are nicio justificare şi trebuie condamnat ferm la nivel internaţional".

Potrivit comunicatului, pentru a identifica măsurile de răspuns cele mai potrivite, MAE continuă coordonarea cu aliaţii şi partenerii României.

"MAE este alături de familiile şi apropiaţii victimelor de pe vasul 'Mercer Street' şi oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetăţeanului român decedat", se mai arată în comunicatul citat.

***

SUA "sunt sigure că Iran a comis atacul criminal" asupra unui petrolier operat de un miliardar israelian în Marea Omanului, a anunţat, duminică, secretarul de stat Antony Blinken, alăturându-se Israelului şi Regatului Unit, a relatat AFP.

Joi, petrolierul "Mercer Street" a fost ţinta unui atac cu dronă în Marea Omanului. Atacul s-a soldat cu doi morţi, un britanic care lucra pentru societatea de securitate Ambrey, şi un membru al echipajului român, potrivit armatorului Zodiac Maritime, o societate internaţională cu sediul la Londra aflată în proprietatea lui Eyal Ofer.

De ani de zile, Israelul şi Iran se înfruntă direct sau indirect în Liban, în Siria şi în Fâşia Gaza. Însă în ultimele luni această rivalitate s-a mutat pe mare, odată cu apariţia unei misterioase serii de sabotaje şi atacuri, a notat AFP. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street, ucis într-un atac asupra navei în Marea Arabiei

 

Petrolierul atacat în largul Omanului este sub controlul echipajului şi escortat de o navă americană

 

Iranul a folosit o dronă pentru a ataca petrolierul aflat în largul Omanului, acuză un oficial israelian

 

MAE va urmări activ investigaţia privid decesul cetăţeanului român, în urma unui atac, în Marea Arabiei

 

Petrolier atacat în Marea Arabiei: Ministrul de externe israelian cere un răspuns dur

 

Petrolier atacat în Marea Arabiei: SUA se declară profund îngrijorate

 

Petrolier atacat în Marea Arabiei: Răspuns la un atac asupra aeroportului Dabaa (media)

 

MAE: Ministrul Aurescu a discutat cu omologul israelian despre incidentul cu nava în care a murit un navigator român

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.