Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un oficial israelian a acuzat Iranul că a comis un atac cu dronă asupra petrolierului operat de compania Zodiac Maritime în largul Omanului, atac în urma căruia şi-a pierdut viaţa şi un marinar român, relatează Reuters, citând postul israelian Canalul 13.

Zodiac Maritime, compania israeliană care operează petrolierul Mercer Street, aflat în proprietate japoneză şi sub pavilion liberian, a anunţat anterior că doi membri ai echipajului au murit în atac, un român şi un britanic, şi l-a descris drept un act suspect de piraterie.

"Ceea ce avem aici este un act terorist comis de Iran", a declarat un oficial israelian sub acoperirea anonimatului citat de Canal 13.

"Românul ucis era din câte se pare căpitanul navei, iar britanicul un angajat în domeniul securităţii. Iranienii au lovit corpul navei folosind un vehicul aerian fără echipaj uman", a adăugat el.

Autorităţile iraniene nu au reacţionat până în prezent la aceste acuzaţii, notează Reuters.

Între timp, armatorul Zodiac Maritime a anunţat că Mercer Street este din nou sub controlul echipajului şi se îndreaptă spre un port sigur, escortat de o navă americană.

''Putem confirma acum că nava M/T Mercer Street navighează sub controlul echipajului (...) cu o viteză de 14 noduri (25 de kilometri pe oră) spre un loc sigur, cu o escortă navală americană'', a postat pe Twitter această companie cu sediul la Londra, citată de AFP şi TASS.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: fleetmon.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.