COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a întrebat marţi, într-o dispută televizată cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen.

"Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-o Uniune Europeană, în care am intrat de bunăvoie, acceptând anumite reguli. În această Uniune Europeană trebuie să respectăm tratatele, legislaţia. Iată, vom primi bani europeni. Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare. Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (...) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA", a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.

De cealaltă parte, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, i-a transmis lui Stelian Ion să se ocupe de problemele din Justiţie şi nu de situaţia din Ungaria sau Polonia.

 

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


"Eu l-aş ruga pe domnul ministru să se uite în propria ogradă şi să fie ministru în România, să nu se ocupe de problemele din Polonia şi Ungaria, că nu este ministru al Justiţiei în Polonia sau Ungaria", a declarat Csoma Botond. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Stelian Ion: Secţia specială a fost un ciomag gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor

 

Liderul deputaţilor UDMR: Ministrul Justiţiei alunecă spre 'stalinism'; Dan Barna a intrat în acest 'delir'

 

Barna: Sper să rezolvăm problema SIIJ într-o sesiune extraordinară

 

VIDEO Cîţu: Eu am desfiinţat SIIJ, acum e rolul Parlamentului să vină cu cea mai bună soluţie

 

Orban: Continuăm să căutăm o soluţie consensuală cu privire la desfiinţarea SIIJ

 

* Florin Cîţu, despre SIIJ: Soluţia trebuie găsită în Parlamentul României

 

* Barna, despre desfiinţarea SIIJ:Atâta timp cât nu găsim o soluţie în coaliţie, o sesiune extraordinară este prematură

 

Orban: PNL susţine proiectul privind desfiinţarea SIIJ în forma adoptată de Guvern

 

Miercuri - şedinţa coaliţiei de guvernare; urmează să se discute calendarul parlamentar pentru desfiinţarea SIIJ

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.