

Premierul Ludovic Orban a declarat că în cazul în care, în urma anchetei, se va stabili că managerul Spitalului judeţean de la Piatra Neamţ este responsabil de ceea ce s-a întâmplat, va trebui să răspundă cu funcţia sau penal.
"Spun eu, în momentul de faţă, că ancheta va stabili responsabilităţile. În cazul în care se va considera că este responsabil, va trebui să răspundă, indiferent cum răspunde: cu funcţia sau să răspundă penal. Asta o stabileşte ancheta penală. (...) Din punct de vedere managerial, din simple informaţii care s-au văzut, chiar declaraţiile sale, pentru că e simplu: managerul spitalului a declarat, a anunţat că se fac modificări pentru a se creşte capacitatea de tratare cu 4 paturi. Este declaraţie că se efectuează lucrări", a afirmat Orban.
El a susţinut că nu există nicio solicitare privitoare la aceste lucrări, menţionând că trebuia să existe un proiect pentru a se face intervenţia.
"De asemenea, schimbarea unei structuri a unui spital, a unei secţii de terapie intensivă, mai ales, trebuia avizată de Direcţia de sănătate publică. Nu a existat nicio notificare către DSP. Informaţiile care există sunt că s-au efectuat lucrări. Acolo, la etajul 2, s-au efectuat inclusiv prin apariţia unui perete de rigips. Se pare că era pentru separarea personalului TESA de secţie şi alte lucrări, inclusiv lucrări legate de prize, de instalaţii. Să lăsăm ancheta să stabilească, nu vreau să intrăm în acest joc în care încearcă să ne introducă unii care se simt cu musca pe căciulă", a adăugat Orban.
În incendiul izbucnit sâmbătă seara la secţia de ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit zece persoane, iar alte şapte persoane au fost grav rănite, printre care şi medicul de gardă de la ATI, care a suferit arsuri grave pe circa 40% din suprafaţa corpului. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citește și:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |