

Statele Unite şi-au manifestat joi sprijinul faţă de decizia europenilor de a retrage rezoluţia împotriva Iranului pe care intenţionau să o depună la Consiliul guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) şi au declarat că speră ca Teheranul va fi de acord acum să dialogheze cu Washingtonul, transmite AFP.
"Sperăm cu tărie că iranienii sunt de acord să accepte să dialogheze pentru a ajunge la progrese concrete, credibile", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Europenii au decis să retragă rezoluţia în încercarea de a readuce Teheranul la masa negocierilor cu SUA, un pas înainte salutat de Iran.
Ţările europene "au decis, cu sprijinul deplin al SUA, că cel mai bun mod" de a merge mai departe "este să se abţină de a prezenta proiectul de rezoluţie", a explicat Ned Price.
"Suntem mulţumiţi de rezultatul reuniunii Consiliului guvernatorilor AIEA", a adăugat el, întrucât Iranul a acceptat întâlnirile tehnice cu agenţia ONU pentru a clarifica mai multe aspecte nerezolvate.
Fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear din 2015 cu Iranul, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică şi a restabilit apoi toate sancţiunile.
Noul preşedinte american, Joe Biden, a declarat că este gata să revină la acord dacă Iranul va respecta din nou restricţiile impuse programului său nuclear prin acest acord, de care regimul de la Teheran a început să se elibereze după decizia de retragere a SUA.
Washingtonul a solicitat o reuniune directă pentru a începe negocierile cu privire la această revenire comună la acord, dar iranienii par să ceară anularea prealabilă a cel puţin anumitor sancţiuni sau cel puţin un angajament al părţii americane de a ridica sancţiunile după o primă întâlnire.
"Iranul nu ar trebui să aştepte ceva pentru că am precizat clar că ceea ce suntem pregătiţi (să oferim) este un dialog constructiv", a mai spus Ned Price.
"Aceasta este propunerea care este pe masă". La o astfel de întâlnire vom putem discuta mizele aflate în joc, a adăugat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Iranul începe restricţionarea inspecţiilor AIEA la instalaţiile nucleare
* Washingtonul îndeamnă Iranul să se supună ''complet'' controlului activităţilor sale nucleare
* Discuţii cu AIEA: Teheranul salută un ''rezultat semnificativ''
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.