

Iranul a confirmat marţi intrarea în vigoare a unor restricţii pentru inspecţiile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), după expirarea unui ultimatum al Teheranului privind ridicarea sancţiunilor americane, transmite AFP.
Parlamentul iranian a adoptat în decembrie o lege prin care guvernul este obligat să limiteze anumite inspecţii ale AIEA la instalaţiile care nu ţin de programul nuclear, inclusiv în obiective militare suspecte, dacă Statele Unite nu renunţă la sancţiunile anti-iraniene.
Washingtonul a reintrodus în 2018, sub preşedinţia lui Donald Trump, sancţiunile suspendate conform acordului din 2015 între Iran şi puterile internaţionale. SUA s-au retras unilateral din înţelegerea cunoscută ca JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action - Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune), semnată alături de Rusia, China, Regatul Unit, Franţa, Germania şi Uniunea Europeană, prin care, în schimbul suspendării sancţiunilor, Iranul s-a angajat să îşi îngheţe programul de înarmare atomică. Partea iraniană a început să încalce progresiv prevederile JCPOA din 2019.
Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat - conform agenţiei IRNA, preluată de AFP - că "aplicarea legii a început în această dimineaţă". El a reamintit că Iranul a anunţat oficial AIEA despre această măsură, în 15 februarie, dar a subliniat totodată că Teheranul va continua să coopereze cu agenţia.
Ambasadorul iranian la AIEA, Kazem Gharibabadi, declarase că responsabilii instalaţiilor nucleare au primit instrucţiuni privind restricţionarea inspecţiilor începând de marţi de la ora locală 0.00 (luni, 20.30 GMT).
Duminică, AIEA şi Teheranul anunţaseră un acord tehnic temporar pe o durată de trei luni, care poate înceta în orice moment, prin care numărul de inspectori ai agenţiei nu se modifică, iar aceştia pot efectua în continuare unele controale inopinate, însă monitorizarea programului nuclear iranian va fi redusă. "Esenţa acordului constă în păstrarea înregistrărilor privind programul nostru nuclear, care nu vor fi furnizate Agenţiei", a explicat Zarif.
Între timp, continuă tratativele diplomatice pentru menţinerea înţelegerii din 2015.
Organizaţia Iraniană pentru Energia Atomică (OIEA) a precizat însă că înregistrările vor fi şterse definitiv dacă sancţiunile nu vor fi ridicate în întregime în trei luni.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, susţine că legea intrată în vigoare în Iran permite totuşi agenţiei să menţină "gradul necesar de monitorizare şi verificare". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.