

Preşedintele francez Emmanuel Macron va comemora bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, într-o ceremonie ale cărei detalii vor fi anunţate "ulterior de către Elysée", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal.
Napoleon, decedat pe 5 mai 1821 pe insula Sfânta Elena, "este o figură majoră a istoriei noastre", care trebuie privită "cu ochii larg deschişi" şi "în faţă, inclusiv atunci când este vorba despre momentele sale poate mai dificile" şi "de alegeri care astăzi par discutabile", a declarat Attal la începutul lunii martie.
Emmanuel Macron, care a sărbătorit numeroase evenimente comemorative de la începutul mandatului său de cinci ani, nu îşi declarase până acum intenţiile în privinţa bicentenarului.
Oportunitatea celebrării acestei aniversări face obiectul unei dezbateri, Napoleon fiind atât unul dintre personajele preferate ale francezilor, cât şi o figură controversată pentru acţiunile sale din cei 15 ani în care s-a aflat la putere, între 1799 şi 1815.
Spre exemplu, ministrul responsabil pentru egalitatea de gen, Elisabeth Moreno, l-a criticat recent pe Napoleon, acuzându-l că a fost "unul dintre cei mai mari misogini" şi că a "restabilit sclavia", dar recunoscându-i în acelaşi meritul de a fi fost "un mare om în istoria Franţei".
Numeroase manifestări dedicate bicentenarului morţii lui Napoleon sunt, de asemenea, planificate la Ajaccio, locul de naştere al împăratului, inclusiv o reconstituire în costume de epocă a revenirii cenuşii sale din Sfânta Elena la Paris în 1840.
Născut în Corsica, general al Revoluţiei Franceze, Napoleon Bonaparte a devenit Prim Consul (1799), apoi împărat sub numele de Napoleon I din 1804 până în 1814, apoi trei luni în 1815.
El a extins graniţele Franţei până la Hamburg şi Roma, confruntându-se cu armatele monarhiilor europene.
Învins în Rusia şi Spania, apoi definitiv la Waterloo în 1815 de o coaliţie pruso-britanică, el a murit în exil pe Sfânta Elena, în largul coastei Africii, în 1821.
Napoleon este una dintre cele mai faimoase personalităţi franceze la nivel mondial. În Franţa, el a lăsat o amprentă considerabilă asupra instituţiilor şi societăţii, iar numeroase dintre realizările sale supravieţuiesc două secole mai târziu.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.