

COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Alexandru Bogdan, avocatul din oficiu al suspectului în cazul de la Caracal, a declarat că, potrivit procedurilor, va avea loc şi o reconstituire a celor două crime pe care Gheorghe Dincă le-a recunoscut, atât referitor la Alexandra Măceşan, de 15 ani, cât şi la Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în urmă cu câteva luni.
Potrivit avocatului, audierea lui Gheorghe Dincă la DIICOT Craiova a fost întreruptă duminică până la ora 20,00, întrucât acestuia i s-a făcut rău şi a fost dus în arestul IPJ Dolj.
"Inculpatului i s-a făcut rău şi a fost dus în arestul IPJ Dolj, unde va beneficia de asistenţă medicală. Este în cursul declaraţiei. Şi-a recunoscut faptele, are păreri de rău şi din acest motiv a ajuns şi în situaţia să i se facă rău. A cedat sub efectul complexului pe care l-a avut pentru faptele săvârşite", a spus avocatul.
Alexandru Bogdan a mai afirmat că nu s-a discutat despre alte fapte comise de inculpat, iar acesta avea cazierul curat.
"A dat detalii despre cele două fapte, dar sunt chestiuni de urmărire penală şi nu pot fi furnizate public până când Parchetul nu îl pune sub acuzare, îl trimite în judecată. A spus că azi noapte nu a dormit aproape deloc. (...) Traficul de persoane pentru care este acuzat implica aceste dosare, iar incriminarea a fost făcută pe trafic de persoane pentru că nu erau suficiente probe în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de omor şi pentru că trebuia să fie acuzat întrucât erau probe că a săvârşit nişte fapte, că nişte persoane au fost lipsite de libertate. Avea fişă de cazier judiciar în care nu apărea absolut nimic, avea cazierul curat. (...) Conform procedurilor, va avea loc şi o reconstituire, dar deocamdată suntem la faza de declaraţii. (...) Faptul că şi-a recunoscut fapta este o latură umană. (...) A dat detalii despre ambele crime", a menţionat avocatul.
Potrivit avocatului Alexandru Bogdan, dosarul de trafic de persoane a fost făcut pe "cazul Luiza", adică pe primul caz, iar ulterior s-a făcut dosar pentru trafic de minori, pentru că era minoră, dar şi pe cazul Alexandra. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu)
Citeşte şi:
Cazul de la Caracal/Ministrul Afacerilor Interne l-a demis pe şeful Poliţiei Române
Secţia de anchetare a magistraţilor s-a autosesizat în cazul adolescentelor dispărute
Cazul de la Caracal/Dăncilă: Mă voi ocupa personal de toţi cei care nu mai au ce căuta în sistem
Cazul de la Caracal/Dosarul va fi declinat către DIICOT (surse)
Olt: Peste 400 de persoane, în faţa casei din Caracal a suspectului în cazul dispariţiei Alexandrei
Cazul de la Caracal/ Protest tăcut în faţa sediului MAI
Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS
DIICOT cere să preia ancheta în dosarul fetei dispărute în Caracal
Licu: Mai este un dosar la DIICOT al unei fete dispărute; analizăm reunirea celor două cauze
PG: Verificări la Parchetul din Caracal în legătură cu modul de intervenţie în cazul fetei dispărute
Olt: Percheziţii la locuinţa unui bărbat din Caracal în cazul unei fete dispărute
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |