

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, judeţul Olt, a fost adus sâmbătă la Tribunalul Dolj, unde va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DIICOT a informat, printr-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, că prin ordonanţa din data de 27 iulie a DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Dincă, sub aspectul săvârşirii în concurs, a infracţiunilor de trafic de minori şi viol, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod penal raportat la art. 210 alin. 1 lit. a) Cp şi art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal (persoană vătămată M.A.M.).
Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie". Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Cazul de la Caracal/Ministrul Afacerilor Interne l-a demis pe şeful Poliţiei Române
Secţia de anchetare a magistraţilor s-a autosesizat în cazul adolescentelor dispărute
Cazul de la Caracal/Dăncilă: Mă voi ocupa personal de toţi cei care nu mai au ce căuta în sistem
Cazul de la Caracal/Dosarul va fi declinat către DIICOT (surse)
Olt: Peste 400 de persoane, în faţa casei din Caracal a suspectului în cazul dispariţiei Alexandrei
Cazul de la Caracal/ Protest tăcut în faţa sediului MAI
Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS
DIICOT cere să preia ancheta în dosarul fetei dispărute în Caracal
Licu: Mai este un dosar la DIICOT al unei fete dispărute; analizăm reunirea celor două cauze
PG: Verificări la Parchetul din Caracal în legătură cu modul de intervenţie în cazul fetei dispărute
Olt: Percheziţii la locuinţa unui bărbat din Caracal în cazul unei fete dispărute
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.