Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O echipă mixtă formată din procurori, poliţişti criminalişti şi specialişti de la INSEMEX Petroşani reiau sâmbătă dimineaţa cercetările la faţa locului în cazul incendiului izbucnit la un pavilion al Institutului "Matei Balş", unde erau trataţi pacienţi cu COVID-19, incident soldat cu moartea a cinci persoane.

De asemenea, la Poliţia Capitalei vor fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului, printre care şi medicul care a fost de gardă în noaptea producerii incendiului.

 

 

Tot sâmbătă, vor fi efectuate la INML necropsiile cadavrelor, după cum anunţa vineri procurorul care se ocupă de acest caz, Alexandru Anghel.

"Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cadavrele şi trimise la INML. În cursul zilei de mâine, vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani, pentru a ne lămuri în legătură cu împrejurările producerii incendiului. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie una foarte minuţioasă, nu se poate termina astăzi. Azi, am ridicat cadavrele şi am făcut o primă evaluare. Mâine, reluăm tot cu specialiştii de la INSEMEX. (...) Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. Este un volum destul de mare de documente ridicate, nu putem trage încă o concluzie. (...) Există camere de supraveghere şi au fost ridicate imagini şi urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nici pe holurile spitalului", declara vineri procurorul.

 

Foto: (c)  GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


 

Acesta a lansat şi ipoteza producerii a două explozii ale unor tuburi de oxigen, însă după izbucnirea incendiului.

De asemenea, anchetatorii trebuie să stabilească dacă în salonul care a luat foc a existat o aerotermă, aşa cum afirmă fiica unui pacient.

Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.

Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

* Starea de sănătate a pacienţilor transferaţi de la 'Matei Balş': trei intubaţi, unul în stare gravă

 

LIVE UPDATE FOTO/VIDEO Incendiu la Spitalul 'Matei Balş' din Capitală; a fost activat planul roşu

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.