COD GALBEN: 04-05-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:30 se va semnala Local, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, averse care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină. in Județul Botoşani, Județul Iaşi; COD GALBEN: 04-05-2025 ora 16 Intre 16:00 si 17:30 se va semnala Local, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, averse care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină. in Județul Bacău, Județul Suceava, Județul Neamţ, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Romgaz este pregătită să preia participaţia ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase, a declarat, marţi, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, într-o conferinţă de presă.

"La 31 martie am înaintat o ofertă de preluarea a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii", a spus Jude.

"Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci, plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei", a continuat directorul general.

Jude a subliniat că Romgaz se gândeşte inclusiv la o emisiune de obligaţiuni.

Întrebat dacă poate confirma suma apărută în presă, de 900 de milioane de euro, ca fiind oferta Romgaz către Exxon, Jude a răspuns: "Nu pot confirma o astfel de sumă, nu înţeleg de unde a apărut o astfel de sumă. Este dreptul ziariştilor, dar cu certitudine nu este cea pe care noi am avansat-o".

El a precizat că Romgaz este pregătit să preia acest proiect.

"Compania este pregătită pentru un astfel de proiect şi suntem confidenţi că viaţa corporativă a Romgaz se va schimba. Este pentru prima prima dată când va fi atrasă o astfel de finanţare mare, facem toate modificările pentru a ne pregăti, ne adaptăm strategia de dezvoltare a Romgaz", a continuat Jude.

Acesta a adăugat că a purtat discuţii şi cu OMV Petrom şi că nu există nicio problemă în ceea ce priveşte colaborarea dintre cele două companii.

La rândul său, Răzvan Popescu, directorul financiar al companiei, a arătat că acest proiect a stârnit un mare interes în rândul băncilor, iar în această perioadă există un nivel ridicat de lichiditate în piaţa financiară, de care ar putea beneficia compania pentru acest proiect.

"Interesul băncilor a fost neaşteptat de mare. Partea de finanţare va fi condiţionată de acceptarea ofertei, dar şi de cum, în ce jurisdicţie, în ce monedă, sunt mai multe detalii din share purchase agreement pentru care va trebui să ne adaptăm, luăm în calcul un mix de finanţare, surse proprii, credit sindicalizat şi emisiuni de bonduri în special pentru a finanţa capexul viitor", a arătat el.

Directorul financiar a precizat că în acest moment compania analizează toate posibilităţile care există pe piaţă.

"Acest proiect va duce la un nou Romgaz. În acest moment, din cauză că pieţele financiare sunt atât de oportune şi există lichiditate în piaţă, pentru noi acest lucru ar crea un gap extraordinar în cei cinci ani", a spus Popescu.

Reprezentanţii Romgaz au mai spus că oferta lor nu a fost influenţată de potenţiale modificări legislative, referindu-se la discuţiile privind modificarea Legii offshore, aşteptată de ceilalţi investitori din Marea Neagră.

Întrebat când ar urma să fie luată decizia de investiţie pentru extracţia de gaze din acel proiect, Jude a răspuns: "În condiţiile în care oferta Romgaz va fi acceptată, suntem pregătiţi pentru toate deciziile pentru ca acest proiect să fie unul de succes. Este un obiectiv strategic care va aduce mari beneficii atât ţării, cât şi companiilor care îl vor implementa".

Jude a subliniat că nu are informaţii dacă există sau nu competitori în procesul de preluare a participaţiei Exxon la proiectul Neptun Deep.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul vitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Romgaz: Suntem pregătiţi să finalizăm centrala Iernut în acest an, pentru a nu pierde banii din PNI

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.