Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Romgaz a acordat o ultimă perioadă de 14 zile către asocierea Romelectro-Duro Felguera pentru a finaliza centrala de la Iernut, în caz contrar producătorul de gaze fiind pregătit să realizeze pe cont propriu acest proiect, pentru a nu pierde finanţarea din Planul Naţional de Investiţii (PNI), a declarat, marţi, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, într-o conferinţă de presă.

Aceasta după ce, săptămâna trecută, compania a suspendat pentru 14 zile notificarea de reziliere a contractului cu respectivul consorţiu.

"Aş vrea să infirm unele informaţii apărute în presă, respectiv marea răzgândeală şi faptul că Guvernul României ar fi intervenit. Aş vrea să vă spun foarte ferm că nu a fost nicio intervenţiei a unui reprezentant al Guvernului în ceea ce priveşte suspendarea pe 14 zile a notificării de reziliere înaintate către asocierea Duro Felguera-Romelectro", a susţinut Jude.

Acesta a subliniat că Romgaz doreşte finalizarea centralei până la sfârşitul acestui an.

"Suspendarea cu 14 zile a rezilierii este parte a strategiei de dezvoltare a acestui proiect, întrucât dorim ca această centrală să fie realizată în cel mai scurt timp posibil. Vom lăsa să curgă aceste 14 zile, vom primi o ultimă ofertă în ceea ce priveşte modul de finalizare a acestei centrale din partea asocierii, pentru că termenul de realizare era 26 decembrie 2020, prelungit din decembrie 2019. Romgaz a luat decizia să nu prelungească acest termen final de execuţie a centralei", a continuat oficialul Romgaz.

La momentul de faţă, contractul este în vigoare, a precizat el.

"Intenţia Romgaz este de a rezilia acest contract, aşa cum se arată şi în notificarea de reziliere, dând răgaz totuşi asocierii să-şi revizuiască propunerile făcute în faţa Romgaz pentru finalizarea centralei. În ceea ce priveşte soluţiile pentru finalizarea acestei centrale, pot să vă spun că Romgaz este pregătită şi pentru situaţia în care, după expirarea celor 14 zile, să continue prin forţe proprii pentru finalizarea centralei în cel mai scurt timp posibil, având în vedere riscul crescut de a pierde finanţarea de 69 de milioane de euro pe care a primit-o compania prin Planul Naţional de Investiţii (PNI), finanţare care nu este foarte mică", a afirmat Jude.

Pe 9 aprilie, Romgaz anunţa că a suspendat procesul de reziliere a contractului pentru Centrala termoelectrică de la Iernut pe o perioadă de 14 zile, potrivit unei informări transmise Bursei de la Bucureşti (BVB).

"În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 şi art. 234 alin. 1, din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, S.N.G.N. Romgaz S.A. informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 8 aprilie 2021, a suspendat notificarea de reziliere a Contractului de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, pe o perioadă de 14 zile, la solicitarea Executantului", informează compania.

Potrivit documentului, pe perioada suspendării notificării de reziliere a contractului, Executantul urmează să prezinte o propunere concretă de finalizare şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil, iar Romgaz să analizeze propunerea şi să formuleze un răspuns.

În data de 23 februarie a acestui an, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara, într-o conferinţă de specialitate, că proiectul centralei pe care o construieşte Romgaz la Iernut a fost un eşec total, întrucât lucrările au întârziat mai mulţi ani şi nimeni nu le-a verificat, însă centrala trebuie finalizată în acest an.

Romgaz nu a prelungit contractul cu Romelectro şi Duro Felguera pentru realizarea centralei de la Iernut, întrucât termenul de finalizare a lucrărilor, care a expirat la 26 decembrie 2020, nu a fost respectat, a anunţat Romgaz într-un comunicat remis pe 30 decembrie 2020.

"Referitor la Contractul de achiziţie publică nr.13384/2016, având ca obiect executarea proiectului la cheie Dezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA informează acţionarii şi investitorii asupra următoarelor: întrucât termenul de finalizare a lucrărilor care fac obiectul contractului menţionat mai sus nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, Romgaz a decis să nu dea curs cererii înaintate de către Asocierea formată din Duro Felguera SA şi SC Romelectro SA prin care se solicita prelungirea acestui termen", potrivit comunicatului din luna decembrie a anului trecut.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi)

 

Citeşte şi:

 

Romgaz: Suntem pregătiţi să preluăm proiectul Neptun Deep; interesul băncilor este neaşteptat de mare

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.