Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.


Ziua în care vorbim ca piraţii

"Oooo-hooo-hooo si o sticlă de rom!". Ziua de 19 septembrie este dedicată piraţilor şi modului contagios în care aceştia vorbeau, cel puţin conform romanelor şi filmelor ce prezintă astfel de personaje.

Fascinaţia despre aventurile piraţilor s-a păstrat până în zilele noastre. Mulţi oameni visează la o viaţă liberă, pe mare, în căutare de comori şi de aventuri, insule exotice şi mult rom. De aici până la stabilirea unei zile dedicate modului în care vorbeau piraţii, #TalkLikeaPirateDay, nu a fost decât un pas.

Acest pas a fost făcut la 6 iunie 1995, pe când un grup de bărbaţi jucau racquetball la Albany, în Oregon. În timpul jocului, participanţii îşi strigau cuvinte de încurajare unii altora...până când, din motive necunoscute, conform site-ului daysoftheyear.com, au început să-şi strige îndemnuri în slangul piraţilor. Până la sfârşitul jocului de racquetball, participanţii şi-au dat seama că este necesar să înfiinţeze o sărbătoare care să încurajeze o astfel de modalitate nobilă de exprimare, vernaculară piraţilor. Tot ce mai trebuia era să aleagă o dată pentru această sărbătoare. Data aleasă este 19 septembrie, dată zilei de naştere a fostei soţii a unuia dintre ei.

În următorii şapte ani, acest grup de bărbaţi a onorat această nouă sărbătoare cu discreţie, Ziua în care vorbim ca piraţii nefiind cunoscută de marele public. Totul s-a schimbat când pe fir a intrat Dave Barry, editorialist şi scriitor, căruia i-a plăcut ideea acestei zile şi a început să o promoveze. Astfel, din ce în ce mai multă lume a început să sărbătorească această zi, să vorbească ca piraţii şi să facă şi alte lucruri care au legătură cu legendarii lupi ai mărilor de odinioară.

O modalitate plăcută de a petrece această zi este de a te scufunda în literatura dedicată piraţilor şi a lăsa personajele livreşti să vorbească slungul pirateresc pentru tine. "Insula comorii" de Robert Louis Stevenson, "Peter Pan", de JM Barrie, "Piratul" de Sir Walter Scott, "Viaţa, aventurile şi pirateriile faimosului căpitan Singleton" (The Life, Adventures, and Piracies of the Famous Captain Singleton) de Daniel Defoe sunt cărţi celebre pentru aventurile cu piraţi.

De asemenea, pentru cinefili, filmele din seria "The Pirates of the Caribbean" pot deschide în această zi o fereastră spre universul amuzant şi plin de aventură al piraţilor.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: daysoftheyear.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.