Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.


Ziua internaţională a muzicii country

Ziua internaţională a muzicii country este sărbătorită în fiecare an la 17 septembrie şi are scopul de a încuraja şi promova acest gen de muzică la nivel global şi de a uni fanii şi artiştii din întreaga lume.

Muzica country a luat naştere din muzica folk adusă în America de imigranţii europeni în estul şi sudul Statelor Unite în anii 1920. Însă, spre deosebire de muzica europeană predominantă la acea vreme, muzica country a căpătat o amprentă americană foarte distinctă în ceea ce priveşte versurile cântecelor. Cântăreţii şi muzicienii au evitat versurile despre dragoste şi romantism şi au cântat, în schimb, despre dificultăţile vieţii de zi cu zi ale unei persoane obişnuite din clasa muncitoare.

"Definiţia mea pentru muzica country este foarte simplă. Este atunci când cineva cântă despre viaţa sa şi despre ceea ce ştie, dintr-un loc autentic", declarat cunoscuta cântăreaţă Taylor Swift, citată de site-ul happydays365.org.

Din punct de vedere stilistic, muzica country include, de obicei, armonii care sunt ghidate de instrumente precum banjo, chitară şi muzicuţă.

Pe măsură ce muzica country a evoluat de-a lungul anilor, au apărut mai multe subgenuri. Printre acestea se numără honky-tonk, muzica bluegrass, rockabilly, country rock şi country pop. Astăzi, muzica country este una dintre cele mai ascultate muzici din Statele Unite şi din multe alte părţi ale lumii.

Ziua internaţională a muzicii country (#InternationalCountryMusicDay) a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2003. Data de 17 septembrie marchează aniversarea naşterii lui Hank Williams, care a fost unul dintre cei mai influenţi artişti de muzică country din secolul XX.


Ziua internaţională de curăţare a coastelor

Ziua internaţională de curăţare a coastelor, marcată pe 17 septembrie, a fost iniţiată ca o modalitate de a sensibiliza populaţia cu privire la poluarea tot mai mare de pe diverse plaje din lume. Creşterea populaţiei şi capitalismul sunt doar doi dintre principalii factori care au dus la niveluri foarte ridicate de poluare în mediul înconjurător, în special în oceane, care reprezintă peste 70% din planeta noastră.

 



Apa are o natură ciclică, ceea ce înseamnă că tot ceea ce introducem în apele planetei se va întoarce la noi mai devreme sau mai târziu. Pentru fiecare milă de ocean, există cel puţin 46.000 de resturi de plastic care plutesc pe această distanţă. În plus, deoarece plasticul nu se descompune pe o perioadă lungă de timp, ci doar se dezintegrează, particule minuscule de plastic apar deja în alimentele şi apa noastră. Dacă aceste tendinţe continuă, nu va trece mult timp până când ne vom confrunta cu rezultate dezastruoase pentru mediul nostru.

Ziua internaţională de curăţare a coastelor (#InternationalCoastalCleanupDay) a luat naştere în urmă cu mai bine de 30 de ani. A fost fondată de Linda Maraniss şi Kathy O'Hara, ambele lucrând la Ocean Conservancy, o agenţie de mediu non-profit specializată în formularea de rezoluţii şi politici la nivel federal şi guvernamental. Ele au abordat mai multe grupuri de mediu şi activişti cu această idee şi, în scurt timp, au avut suficient sprijin pentru a începe o curăţenie oficială. Ideea a fost simplă: mergeţi pe o plajă locală cu un sac de gunoi şi începeţi să adunaţi gunoaie pentru a reduce cantitatea de deşeuri care ar fi duse în ocean de apă sau de vânt.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Sursa fotografiilor: www.daysoftheyear.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.