Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regele Willem-Alexander al Ţărilor de Jos a anunţat joi că nu va mai folosi până la noi ordine caleaşca regală aurită, aflată în centrul unei controverse privind sclavia şi rasismul din cauza desenelor cu care este decorată şi care reprezintă bărbaţi de culoare îngenunchiaţi în faţa stăpânilor lor albi, relatează AFP.

Somptuoasa caleaşcă trasă de cai nu a mai fost folosită din 2015. După o restaurare completă care a durat cinci ani, ea este piesa centrală a unei expoziţii din Amsterdam despre trecutul colonial al Olandei.

Regele consideră că societatea olandeză nu este "pregătită" să vadă caleaşca, numită "Gouden Koets", străbătând din nou străzile în timpul ceremoniilor oficiale.

"Nu putem rescrie trecutul. Putem încerca să îl acceptăm împreună. Acest lucru se aplică şi trecutului colonial", a declarat regele Willem-Alexander într-un videoclip oficial.

"Gouden Koets poate fi folosită doar atunci când Olanda este pregătită pentru asta. Şi în prezent nu este cazul", a continuat el.

"Atât timp cât există oameni care trăiesc în Ţările de Jos şi care simt durerea discriminării în fiecare zi, trecutul îşi va arunca în continuare umbra asupra vremurilor noastre", a adăugat el.

Caleaşca aurită, folosită de familia regală olandeză pentru botezuri, nunţi şi alte ocazii, a devenit subiect de controversă din cauza unei decoraţiuni pe partea stângă care înfăţişează bărbaţi de culoare îngenunchiaţi în faţa stăpânilor lor albi. Printre desenele în cauză, intitulate ''Omagiul coloniilor'', se numără cel al unei femei albe care stă pe un tron, simbolizând Olanda, şi are la picioare mai multe persoane de culoare care îi oferă daruri.

În Ţările de Jos, ca şi în alte ţări europene, dezbaterea recurentă despre trecutul colonial şi sclavie a reapărut după mişcarea "Black Lives Matter" din Statele Unite. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa foto: juliapgelardi.wordpress.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.