Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua Internaţională a Pastelor, sărbătorită luni, este dedicată anul acesta pastelor ''al dente'', preparate astfel încât să aibă o consistenţă mai tare la mestecare, relatează DPA.

Italienii consumă anual, în medie, peste 23 de kilograme din acest produs, a explicat Unione Italiana Food de Ziua Internaţională a Pastelor.

Comparativ, germanii mănâncă, în medie, aproximativ 8 kilograme, deşi cantitatea a crescut la 9,5 kilograme în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit asociaţiei procesatorilor de cereale şi a producătorilor de leguminoase bogate în amidon din Germania.

În ceea ce priveşte cele mai populare forme de paste, spaghetele sunt preferate la nivel mondial, conform Unione Italiana Food.

Potrivit asociaţiei, Germania este cea mai mare piaţă de export pentru producătorii italieni de paste. În 2020, cantitatea de paste exportată către Germania a crescut cu aproximativ 18% comparativ cu anul precedent.

Asociaţia susţine că exporturile de paste italiene au crescut constant de-a lungul anilor.

În 2020, în jur de 17 milioane de tone de paste au fost consumate în lume, cu un milion mai mult decât recordul anterior din 2019 şi de două ori mai mult comparativ cu aproape 10 ani în urmă, potrivit Unione Italiana Food.

Cu toate acestea, vânzările în 2021 au scăzut cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut.

Potrivit asociaţiei de fermieri Coldiretti, în perioada pandemiei mulţi italieni au revenit la prepararea pastelor acasă. Patru din zece familii au declarat că au început din nou să facă paste de casă în timpul perioadelor de lockdown, a constatat asociaţia în urma unui sondaj. Motivul oferit a fost, poate deloc surprinzător, faptul că oamenii au petrecut mai mult timp acasă. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.