Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţi ai forţelor de ordine din Italia au anunţat vineri punerea sub sechestru a 500 de lucrări considerate contrafăcute după opere ale pictorului britanic Francis Bacon, precum şi a altor bunuri, inclusiv sume de bani, cu o valoare totală de 3 milioane de euro, informează AFP.

Cinci persoane au fost puse sub acuzare în această anchetă care vizează "autentificarea şi punerea în circulaţie a unor opere de artă falsificate" şi "fraudă şi spălare de bani", potrivit unui comunicat oficial.

Principalul suspect dintre aceste cinci persoane este un colecţionar din Bologna (nord), potrivit presei, şi care a fost vizat începând din 2018 de două investigaţii separate, se precizează în comunicat.

O primă anchetă a fost lansată de carabinieri după descoperirea asupra acestuia a "numeroase opere de artă contemporană (...), inclusiv două desene semnate de Francis Bacon, unul dintre cei mai renumiţi artişti ai secolului XX".

Cea de-a doua anchetă a fost lansată de autorităţile fiscale după descoperirea unor "fluxuri financiare cu străinătatea (...) incompatibile cu sursele sale legale de venit", se arată în comunicat.

Francis Bacon (1909-1992) este renumit pentru tripticele sale, dintre care unul, "Three Studies of Lucian Freud", s-a vândut cu 142,4 milioane de dolari în 2013, la casa de Christie's din New York, ceea ce îl clasează printre cele mai scumpe zece tablouri vândute la licitaţie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa foto: www.bolognatoday.it 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.