Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O echipă de cercetători din Noua Zeelandă a conceput un dispozitiv de blocare a gurii cu ajutorul magneţilor, menit să ajute la pierderea din greutate, invenţie comparată cu un instrument de tortură de numeroşi utilizatori de internet, relatează AFP marţi.

Prezentat drept ''o premieră mondială'', dispozitivul, care nu este deocamdată comercializat, este aplicat de un dentist pe molari. Odată blocate cu ajutorul dispozitivului, maxilarele nu mai pot fi deschise decât doi milimetri.

Paul Brunton, cercetător în domeniul sănătăţii în cadrul Universităţii din Otago, a explicat că acest dispozitiv determină pacientul să consume doar alimente lichide, iar capacitatea sa de a respira sau de a vorbi nu este afectată.

''Este o soluţie alternativă neinvazivă, reversibilă, economică şi atractivă la procedurile chirurgicale'', a spus el, adăugând că ''acest dispozitiv nu prezintă consecinţe nefaste''.

Echipa sa a explicat că această invenţie ar ''contribui la combaterea epidemiei globale de obezitate''.

Într-un articol publicat în ediţia din iunie a revistei medicale British Dental Journal, cercetătorii au explicat că şapte femei care au testat timp de două săptămâni acest dispozitiv numit DentalSlim Diet Control au pierdut, în medie, 6,36 kilograme.

Cercetătorii au precizat că, iniţial, pacientelor li s-a părut că dispozitivul era uşor inconfortabil, înainte de a-l considera ''tolerabil''.

Această invenţie, care aminteşte de procedurile practicate în anii 1980 care constau în ligatura maxilarului, este prevăzut cu un sistem de siguranţă, ce permite eliberarea gurii în caz de urgenţă, de vărsături sau de atac de panică. Niciuna dintre persoanele care au participat la testarea dispozitivului nu a folosit acest sistem de siguranţă pe parcursul celor două săptămâni, au notat cercetătorii. O femeie a recunoscut, însă, că a consumat ciocolată topită, pentru o doză rapidă de zahăr.

Dispozitivul a atras numeroase critici din partea utilizatorilor de internet care au denunţat caracterul ''respingător şi dezumanizant'' al acestei invenţii. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Sursa foto: www.otago.ac.nz

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.