

COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Un număr de 34 de femei au depus joi o plângere la un tribunal din California în care acuză site-ul Pornhub şi compania-mamă că a publicat online, cu bună ştiinţă, videoclipuri în care aceste femei sunt victime ale violurilor şi ale altor abuzuri sexuale, inclusiv când erau minore, informează AFP.
"În acest caz este vorba despre violuri, nu despre pornografie", se insistă în această plângere civilă la care AFP a avut acces.
Avocaţii care le reprezintă pe cele 34 de reclamante acuză Pornhub şi compania-mamă a acestuia, MindGeek, unul dintre giganţii mondiali ai internetului pentru adulţi, că sunt "o întreprindere infracţională clasică", al cărei model de afaceri se bazează pe exploatarea în scopuri financiare a unui conţinut sexual ne-consensual.
Dintre cele 34 de reclamante, care locuiesc în Statele Unite sau în străinătate, toate, cu excepţia uneia, au dorit să rămână anonime. Paisprezece dintre acestea susţin că erau minore la momentul faptelor şi, ca atare, au fost "victime ale traficului sexual de copii".
Toate acuză Pornhub că a profitat de pe urma videoclipurilor încărcate fără ştirea lor şi, prin urmare, fără consimţământul lor - adesea de către iubiţi sau agresori - şi solicită despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Serena Fleites, care a vorbit deja public în presă, este singura reclamantă al cărei nume a fost făcut public. În 2014, ea a aflat că un videoclip "sexual explicit", în care iubitul ei a forţat-o să apară când avea doar 13 ani, apăruse pe Pornhub.
În pofida titlului, care se referă fără echivoc la o "brunetă de 13 ani", videoclipul a rămas online până când adolescenta, dându-se drept mama ei, a solicitat Pornhub să-l retragă de pe site.
Platforma a dat curs acestei cereri după câteva săptămâni, timp în care videoclipul a rămas online, susţine reclamaţia.
Potrivit avocaţilor reclamantelor, compania MindGeek deţine peste o sută de site-uri pornografice, case de producţie specializate şi diferite mărci corespondente, printre care Pornhub, RedTube, Tube8 şi YouPorn. Conform acestora, site-urile deţinute de grup însumează aproximativ 3,5 miliarde de vizite în fiecare lună.
La solicitarea AFP, MindGeek nu a reacţionat joi seară, însă a respins acuzaţiile în faţa presei americane, numindu-le "total absurde" şi "categoric false".
Pornhub a fost ţinta criticilor şi anul trecut, după publicarea unui articol în New York Times, care acuza platforma că găzduieşte pornografie infantilă şi videoclipuri despre violuri, acuzaţii negate de Pornhub. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |