Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ultimele săptămâni nu au fost uşoare pentru Brad Pitt, care a avut probleme de sănătate şi care a primit noi acuzaţii din partea fostei soţii Angelina Jolie, însă celebrul actor a fost totuşi una din marile atracţii ale galei premiilor Oscar de duminică seară, relatează online ziarul spaniol ABC.

Actorul, cu tenul bronzat şi părul strâns lejer în coadă şi îmbrăcat într-un smoching desenat de el însuşi pentru firma Brioni, s-a prezentat pe covorul roşu radios şi a făcut să dispară orice temeri legate de starea sa de sănătate.

În urmă cu câteva zile, el a fost văzut ieşind dintr-un centru medical în scaunul cu rotile. De fapt, el suferise o operaţie ... de extracţie a măselelor de minte.

La ceremonia premiilor Oscar, Brad s-a prezentat cu una dintre cele mai bune ţinute şi zâmbete ale sale, încântând fanii dar şi pe actriţa coreeană Youn Yuh-Jung, în vârstă de 73 de ani. Laureată cu Oscarul pentru rolul secundar, actriţa sud-coreeană şi Brad Pitt au fost protagoniştii unuia dintre cele mai amuzante momente ale serii.

 

Foto: (c)  Chris Pizzello/EPA


 

Cum este obiceiul, actorul care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar la ediţia precedentă, în acest caz Brad Pitt, este însărcinat să-i înmâneze statueta celei mai bune actriţe secundare din actuala ediţie, decernat veteranei Youn Yuh-Jung.

Când a urcat pe scenă pentru a primi Oscarul acordat pentru interpretarea sa în filmul "Minari", actriţa nu a ezitat să-l complimenteze pe Brad Pitt.

"Mister Brad Pitt, în sfârşit!", a exclamat actriţa vizibil încântată de compania actorului. "Este o onoare să vă cunosc", a spus legenda cinematografiei sud-coreene având în spate o carieră de 50 de ani.

A fost pentru ea o seară de neuitat, având în vedere că a reuşit să-i "smulgă" Oscarul lui Glenn Close, nominalizată la aceeaşi categorie pentru cea de-a opta oară şi să primească preţioasa statuetă chiar de mâinile lui Brad Pitt.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.