Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rapperul newyorkez DMX, spitalizat vineri seara în urma unui atac de cord, se află în continuare internat în stare gravă, relatează AFP şi DPA.

Avocatul lui DMX, Murray Richman, a spus sâmbătă că rapperul a fost spitalizat vineri în apropiere de New York. ''A fost internat ieri, la ora 23:00, într-un spital din White Plains'', aşezare în care rapperul locuieşte, după ce a suferit "un atac de cord'', a declarat pentru AFP Richman care îl reprezintă pe DMX de 25 de ani.

''Din câte ştiu, el este în continuare conectat la respiraţie artificială'', a adăugat avocatul spunând că este ''foarte îngrijorat''.

Avocatul a precizat că nu poate confirma informaţiile publicate de site-ul de specialitate TMZ conform cărora rapperul din newyorkez, în vârstă de 50 de ani, despre care se ştie că a avut anterior probleme cu drogurile, a suferit o supradoză.

DMX a urmat o cură de dezintoxicare în 2019, potrivit TMZ.

Murray Richman a declarat ulterior presei americane că DMX a fost deconectat de la ventilatorul mecanic şi respiră singur, arătându-se în continuare îngrijorat pentru sănătatea acestuia. ''A fost deconectat de la sistemul de susţinere a vieţii şi respiră singur. Dar suntem îngrijoraţi'' a spus Richman pentru PIX11 News din New York. ''Ar fi ipocrit din partea mea să sugerez că nu sunt un om îngrijorat în acest moment'', a adăugat el.

DMX a suferit de astm bronşic în copilărie şi a mai fost spitalizat anterior pentru probleme de sănătate, inclusiv din cauza dependenţei de cocaină, notează DPA. El a fost resuscitat şi transportat la spital în februarie 2016 după ce a fost găsit leşinat într-o parcare a unui hotel din Yonkers, incident pe care rapperul l-a atribuit ulterior unui atac de astm.

Rapperul, pe nume său real Earl Simmons, a cunoscut celebritatea la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000, cu hituri precum ''X Gon' Give It To Ya'' sau ''Party Up''.

Autor al opt albume, cel mai recent lansat în 2015, DMX este una dintre cele mai sumbre personalităţi de pe scena hip-hop, expunându-şi demonii interiori în cântece care i-au adus atât succes comercial, cât şi critici.

Primul său single important, ''Get At Me Dog'', cu Def Jam, a fost lansat în 1998, inclus pe produsul discografic de debut ''It's Dark and Hell Is Hot''. Albumul a urcat pe prima poziţie în topul Billboard, un al doilea hit, ''Ruff Ryders 'Anthem'' marcând începutul unui succes comercial ce a durat mai mulţi ani.

De-a lungul carierei sale, el a avut deseori probleme cu legea, fiind vizat de acuzaţii de deţinere de substanţe narcotice, cruzime faţă de animale, conducere periculoasă, neplata pensiei alimentare. De asemenea, DMX a fost arestat după ce s-a dat drept agent federal.

În noiembrie 2017, el a pledat vinovat la acuzaţia de evaziune fiscală, recunoscând că a evitat să plătească 1,7 milioane de dolari în impozite. El a fost condamnat la un an de închisoare şi restituirea unei sume de aproximativ 2,3 milioane de dolari.

Alături de cariera sa muzicală, DMX a evoluat şi ca actor. El a jucat în filmul din 1998 ''Belly'' şi a apărut în ''Romeo Must Die'', câţiva ani mai târziu. Rapperul a jucat, de asemenea, în ''Exit Wounds'' cu Steven Seagal şi ''Cradle 2 the Grave''.

O rugăciune a fost planificată pentru luni seara în faţa spitalului unde este se află DMX, potrivit ABC News. Familia rapperului a anunţat duminică faptul că rapperul a fost internat ''cu probleme grave de sănătate'' şi că rugăciunea va avea loc în faţa spitalului White Plains la ora locală 17:00. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.