Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cascadorul George King, devenit cunoscut după ce a urcat cu mâinile goale până în vârful unui celebru zgârie-nori din Londra, The Shard, a reuşit o nouă performanţă similară după ce a escaladat vineri una dintre cele mai înalte clădiri din Europa, hotelul Melia Barcelona Sky, fără să utilizeze echipamente de siguranţă, informează Reuters.

Numeroşi pietoni din metropola spaniolă au asistat la momentele în care cascadorul britanic George King, în vârstă de 21 de ani, a escaladat faţada acestei clădiri din Barcelona, înaltă de 116 metri, urcând până în vârful ei.

 


Foto: (c) Nacho Doce / REUTERS


După ce a coborât în stradă, cascadorul britanic a fost arestat de Mossos d'Esquadra, Poliţia regională din Catalonia, şi riscă să fie amendat.

George King a escaladat celebrul hotel din Barcelona în aproximativ 20 de minute.

 


Foto: (c) Nacho Doce / REUTERS


El a devenit cunoscut în 2019, după ce a escaladat The Shard, un zgârie-nori din Londra înalt de 310 metri, fără echipamente de siguranţă. The Shard este cea mai înaltă clădire-turn din Marea Britanie.

Acea performanţă i-a adus o pedeapsă de şase luni de închisoare într-un centru dedicat tinerilor infractori, pentru încălcarea unei interdicţii civile solicitate de proprietarii clădirii.

 


Foto: (c) Nacho Doce / REUTERS


George King, născut în Oxford, Anglia, străbate în această perioadă Europa călătorind într-o camionetă. El a escaladat şi Turnul Glories, un alt zgârie-nori din Barcelona, cunoscut în trecut sub denumirea de Turnul Agbar şi care are o înălţime de 144 de metri. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.