Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Văduva jurnalistului american de televiziune Larry King s-a adresat unei instanţe de judecată pentru a contesta testamentul prin care acesta şi-a lăsat moştenire întreaga avere - estimată la 2 milioane de dolari - celor cinci copii ai lui, informează BBC.com.

Shawn Southwick King, cu care Larry King se afla în proces de divorţ în momentul morţii sale, afirmă că renumitul jurnalist avea "o capacitate mintală discutabilă" atunci când a semnat cea mai recentă versiune a testamentului.

Potrivit acelui document semnat în 2019, Larry King a dorit ca "100% din fonduri să fie împărţite în mod egal" între cei cinci copii ai lui.

Doi dintre copiii jurnalistului TV au murit în 2020, iar Larry King a decedat în ianuarie 2021 la vârsta de 87 de ani.

Veteranul jurnalist de televiziune a prezentat un talk-show foarte popular la postul CNN timp de 25 de ani şi a realizat aproximativ 50.000 de interviuri cu diverse personalităţi de-a lungul carierei sale care s-a întins pe şase decenii.

Larry King a fost căsătorit de opt ori cu şapte femei şi a avut cinci copii, ale căror nume sunt trecute pe lista beneficiarilor din testamentul său.

Una dintre fiicele lui, Chaia, a murit de cancer pulmonar la vârsta de 51 de ani în iulie 2020, iar unul dintre fiii lui, Andy, a murit în urma unui infarct în august 2020 la vârsta de 65 de ani.

Southwick King, cu care Larry King s-a căsătorit în 1997 şi cu care jurnalistul avea doi copii, afirmă că unul dintre fiii ei vitregi, Larry King Jr., a încercat să îşi influenţeze tatăl în ultima parte a vieţii acestuia.

Văduva jurnalistului mai spune că acel testament scris de mână contrazice un alt testament semnat de Larry King în 2015, în care ea era numită executor al averii soţului ei.

Totodată, Southwick King afirmă că ea şi Larry King au continuat să comunice în pofida faptului că erau implicaţi în procedura de divorţ şi că ar fi fost posibil ca ei doi să se împace.

Larry King Jr., fiul jurnalistului din a doua căsătorie a lui, afirmă însă că tatăl lui şi Southwick King nu mai formau un cuplu în momentul decesului starului TV.

El a cerut să fie desemnat administrator special al averii tatălui său, care a fost estimată la 2 milioane de dolari.

O audiere la un tribunal din Los Angeles a fost programată pentru sfârşitul lunii februarie. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.