Regele thailandez Maha Vajiralongkorn şi concubina sa oficială au îmbrăcat marţi ţinute asortate în timpul celebrărilor dedicate zilei acesteia de naştere, pe fondul zvonurilor privind o înălţare a acesteia în rang, informează DPA.
Sineenatra Wongvajirabhakdi şi Vajiralongkorn au purtat amândoi bluze albastre cu modele aurite în timpul unui ceremonii în care au eliberat păsări, peşti şi broaşte ţestoase - un ritual budist comun despre care se crede aduce karma bună.
Foto: (c) STR/EPA
Au existat zvonuri conform cărora Sineenatra va fi ridicată ridicată în rang marţi, însă nu a existat încă un astfel de anunţ.
Sineenatra, în vârstă de 36 de ani, a fost numită concubină oficială în iulie 2019, la mai puţin de două luni după ce Vajiralongkorn - o figură controversată care a moştenit tronul de la veneratul său tată - s-a căsătorit cu fosta stewardesă Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya şi a numit-o regină cu doar câteva zile înainte de încoronarea sa.
Foto: (c) STR/EPA
În octombrie 2019, lui Sineenatra i-au fost retrase toate titlurile regale şi militare şi acuzată public de lipsă de loialitate faţă de Vajiralongkorn şi de regina Suthida.
Într-o declaraţie a palatului de atunci se preciza că Sineenatra a încercat s-o împiedice pe Suthida să devină regină şi a avut ambiţia de a deveni chiar ea regină.
În septembrie 2020, Sineenatra a revenit la titlurile şi statutul regal de dinainte, regele precizând că reputaţia ei "nu a fost afectată".
Foto: (c) STR/EPA
Monarhia Thailandei este protejată de cea mai dură lege privind lezmajestatea din lume, însă în ultima vreme vocile critice la adresa lui Vajiralongkorn s-au înmulţit.
La mitingurile majore de anul trecut, care au atras zeci de mii de oameni, protestatarii au cerut revocarea legislaţiei anti-defăimare şi transparenţă în privinţa finanţelor monarhiei.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |