Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mult de jumătate dintre chinezii adulţi sunt supraponderali şi obezi, potrivit unui raport oficial publicat miercuri, care afirmă că evoluţia accelerată a acestui fenomen are drept cauze creşterea nivelului de trai, absenţa exerciţiilor fizice şi presiunile de la locul de muncă, informează AFP.

China cunoaşte de 40 de ani o dezvoltare economică fenomenală, însoţită de schimbări profunde ale obiceiurilor alimentare, marcate la rândul lor de o abundenţă a produselor alimentare, care au devenit mai bogate din punct de vedere nutritiv şi mai ieftine.

Procentul cumulat al adulţilor chinezi supraponderali (34,3%) şi obezi (16,4%) a depăşit pentru prima dată pragul de 50%, potrivit "Raportului pe 2020 despre nutriţie şi boli cronice", prezentat de Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Aceste procente au crescut cu 4,2%, respectiv cu 4,5% în raport cu anul 2012.

Diferenţa este însă şi mai impresionantă atunci când datele sunt comparate cu cele din 2002: doar 29,9% dintre chinezii adulţi erau pe atunci supraponderali şi obezi - contra 50,7% în prezent.

"Acest fenomen se explică prin absenţa activităţilor sportive, presiunile psihice - de ordin profesional sau care ţin de viaţa privată - dar şi prin raportul nesănătos şi dezechilibrat dintre muncă şi odihnă", a declarat Wang Dan, o nutriţionistă din oraşul Harbin.

Tot mai mulţi tineri chinezi devin la rândul lor supraponderali, iar aproape 20% dintre tinerii cu vârste cuprinse în intervalul 6-17 ani sunt afectaţi de acest fenomen (contra 16% în 2012).

"Mulţi copii din China sunt crescuţi de bunicii lor. Odată cu creşterea nivelului de trai, bunicii cred adeseori în această idee: 'cu cât îi hrănim mai mult, cu atât mai bine!'", a adăugat specialista chineză.

Persoanele supraponderale prezintă un factor de risc sporit pentru boli cardiovasculare, diabet şi cancer. Fenomenul poate fi deci considerat un sinonim pentru o viitoare presiune care va fi exercitată asupra sistemului naţional de sănătate.

Consecinţă a acestui fenomen, noua greutate medie a chinezilor (69,6 kilograme) şi a chinezoaicelor (59 de kilograme) afişează creşteri cu 3,4 kilograme, respectiv cu 1,7 kilograme în raport cu anul 2012.

Un alt aspect care se desprinde din raportul publicat miercuri: înălţimea medie a locuitorilor din China este de asemenea în creştere.

Acest parametru a ajuns de acum la 169,7 centimetri (+2,6 centimetri în raport cu 2012) pentru bărbaţi şi la 158 de centimetri (+2,2 centimetri în raport cu 2012) pentru femei.

În ultimii ani, fenomenul obezităţii s-a intensificat considerabil la nivel nivel mondial, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare, în contextul în care aproximativ 2 miliarde de persoane de pe Terra sunt supraponderale sau obeze. În Statele Unite, ţara cel mai grav afectată de acest fenomen, obezitatea aproape că s-a dublat în rândul populaţiei naţionale pe parcursul ultimelor patru decenii. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.