COD GALBEN: 27-11-2021 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala - local ceaţă, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 27-11-2021 Intre 07:45 si 10:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Olt, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un misterios monolit din metal a fost găsit într-o regiune deşertică din statul american Utah de echipajul unui elicopter, descoperire care a uimit autorităţile locale, relatează marţi bbc.com.

 


Oficiali din cadrul departamentului de conservare a vieţii sălbatice au zărit un obiect ''bizar'' în timp ce monitorizau câteva turme de mufloni survolând o regiune izolată din acest stat american.

Potrivit acestora, structura din metal a fost fixată în pământ între nişte stânci din piatră roşie.

Nu se ştie cine ar fi putut instala acest monolit, care are o înălţime de aproximativ 3,6 metri.

Într-un interviu acordat postului local de ştiri KSLTV, pilotul elicopterului, Bret Hutchings, a precizat: ''Este cel mai ciudat obiect pe care l-am întâlnit acolo în toţi anii mei de pilotaj''.

Potrivit lui Hutchings, un biolog care monitoriza turmele de animale de la sol a fost primul care a remarcat structura.

''A spus ceva de genul 'Uau, uau , uau, întoarce, întoarce!' Iar eu am spus 'Ce?'. Iar el a zis: 'E o chestie acolo în urmă. Trebuie să mergem să aruncăm o privire'", a spus Hutchings.

Bret Hutchings a presupus că era posibil ca monolitul să fi fost instalat de ''vreun artist new wave'' sau de un fan al ''2001: A Space Odyssey'', celebrul film din 1968 regizat de Stanley Kubrick.

În peliculă, ecranizare a unui roman de Arthur C. Clarke, apar monoliţi impunători de culoare neagră, creaţi de o specie misterioasă de fiinţe extraterestre.

Biroul de monitorizare aeriană din cadrul Departamentului de Siguranţă Publică al Utah a dat publicităţii imaginile cu acest obiect într-un comunicat de presă remis săptămâna trecută.

În document se precizează că autorităţile vor hotărî dacă ''trebuie să investigheze mai mult''.

''Este ilegal să instalezi structuri sau lucrări de artă fără autorizarea administratorilor federali ai spaţiilor publice, indiferent de planeta de pe care vii'', precizează acelaşi comunicat.

Oficialii americani nu au dezvăluit amplasamentul exact al monolitului, de teamă că diverşi exploratori ar încerca să îl găsească, riscând astfel să ''se rătăcească'' în deşert. Muflonii pe care îi inventariau specialiştii în viaţă sălbatică sunt nativi în multe regiuni din sudul statului Utah, acolo unde terenul este accidentat. Până în prezent, nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru instalarea monolitului.

Încercând să afle răspunsuri, poliţia rutieră din Utah a apelat la reţelele de socializare, printr-un mesaj publicat pe Instagram: ''Nişte minţi iscoditoare vor să ştie ce poate fi asta? Are cineva vreo idee?''

Cei mai mulţi dintre cei care au răspuns au presupus că este vorba despre o instalaţie a unui sculptor, unii afirmând că monolitul seamănă cu operele artistului minimalist John McCracken, decedat în 2011. Alţi internauţi însă au menţionat teorii supranaturale, aparent în glumă. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Captură video Utah Department of Public Safety / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.