Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântăreaţa Demi Lovato i-a transmis un mesaj acid preşedintelui american Donald Trump în noua ei melodie ''Commander in Chief'', relatează joi dpa.

Vedeta pop a lansat miercuri piesa - la mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane - pe fondul pandemiei de COVID-19 şi a indignării la nivel naţional faţă de nedreptatea rasială din SUA.

 


"Suntem într-o stare de criză, oamenii mor, în timp ce tu câştigi atâţia bani în mod necinstit", cântă Lovato. "Comandante şef, cum este să mai poţi încă respira?".

Lovato, în vârstă de 28 de ani, a declarat pentru CNN că piesa i-a permis să exprime ceea ce a vrut să-i transmită lui Trump.

"De multe ori am vrut să-i trimit preşedintelui (Trump) o scrisoare sau să stau alături de el şi să-i pun aceste întrebări", a declarat cântăreaţa pentru postul de televiziune.

 

Foto: (c) Rich Polk/NBC/Handout via REUTERS 


"Şi apoi m-am gândit că nu prea vreau să fac asta şi m-am gândit că o modalitate prin care aş putea să o fac este să scriu un cântec şi să-l lansez astfel încât toată lumea să-l audă şi apoi el va trebui să răspundă tuturor şi nu doar mie la aceste întrebări", a adăugat Lovato.

Vedeta pop a colaborat cu producătorul Finneas O'Connell, câştigător al unui premiu Grammy şi fratele mai mare al cântăreţei Billie Eilish, la piesa "Commander in Chief", într-un efort de a inspira oamenii să voteze la alegerile prezidenţiale. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.