COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Scheletul unuia dintre cele mai complete specimene de T-Rex din întreaga lume va fi scos la licitaţie de către Casa Christie's la 6 octombrie, la New York, iar specialiştii estimează un preţ de vânzare între 6 şi 8 milioane de dolari, transmit miercuri AFP şi Reuters.

Acest T-Rex, botezat cu afecţiune "Stan", cântărea între 7 şi 8 tone în viaţă, avea înălţimea de 4 metri şi lungimea de 12 metri, fiind considerat de paleontologi drept un exemplar care reprezenta cu demnitate această temută specie de prădători.

Cu o vechime de 67 de milioane de ani, Stan a fost descoperit în 1987 în apropiere de Buffalo, în Dakota de Sud, de paleontologul amator Stan Sacrison. Stan Sacrison a prezentat descoperirea unor paleontologi care, din nefericre, au confundat exemplarul de T-Rex cu unul de triceratops. Oasele de triceratops sunt relativ comune în lumea paleontologilor, aşa că descoperirea lui Sacrison nu a atras interesul comunităţii ştiinţifice până când acesta a dus scheletul la Institutul din Black Hills, în 1992, unde a fost şi identificat în mod corect.

Conform estimărilor oamenilor de ştiinţă, dinozaurul avea în jur de 20 de ani când a murit.

Paleontologii de la Institutul de Cercetări Geologice din Black Hills, în Dakota de Sud, i-au consacrat lui Stan peste 30.000 de ore de muncă, pentru a-i reconstitui scheletul format din 188 de oase (dintr-un total estimat la 300 de oase pentru aceste animale). După reconstituire, acest schelet a fost folosit pentru turnarea de mulaje ce au fost apoi expuse în numeroase muzee din lume care doreau să dispună de copii ale acestui exemplar de Tyrannosaurus rex considerat "de excepţie".

Din 1996, Stan a fost expus la muzeul Institutului din Black Hills. Decizia vânzării sale la licitaţie a fost luată în contextul unui diferend între administratorii institutului, a explicat James Hyslop, reprezentant al casei de licitaţii Christie's din Londra. Legea autorizează scoaterea sa la vânzare pentru că specimenul a fost descoperit pe un teren aflat în proprietate privată.

Preţul de vânzare estimat pentru Stan, între 6 şi 8 milioane de dolari, este ceva mai mic decât preţul de achiziţie al unui alt specimen de T-Rex, botezat "Sue", care a fost vândut în octombrie 1997 de casa de licitaţii Sotheby's pentru suma de 8,4 milioane de dolari. Cumpărătorul a fost Muzeul de Istoria Naturală din Chicago.

Doar aproximativ 50 de schelete de T-Rex au fost descoperite din 1902 (anul descoperirii primului exemplar) şi până în prezent.

"Nu sunt foarte multe schelete complete. Ocazia de a cumpăra un astfel de schelet aproape complet apare poate o dată la o generaţie", conform lui James Hyslop.

Casa de licitaţii Christie's se aşteaptă la un interes crescut din partea colecţionarilor privaţi dar şi a muzeelor. "Ar deveni piesa principală a oricărui muzeu de istorie naturală din lume", a susţinut Hyslop, adăugând că "T-Rex are un statut emblematic ce se va reflecta cu siguranţă în preţul de achiziţie, întrucât este dinozaurul care atrage mulţimi de vizitatori".

Stan va fi expus la sediul Christie's din New York începând de miercuri până la 21 octombrie. Deoarece capul original al dinozaurului era prea greu, o copie mai uşoară a fost plasată pe schelet, în timp ce craniul a fost expus alături, notează AFP.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: christies.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.