

O femeie a fost accidentată grav după ce a fost lovită de înotătoarea codală a unei balene cu cocoaşă în timp ce participa la o expediţie pentru observarea balenelor în largul coastelor din vestul Australiei, a anunţat luni presa locală, citată de DPA.
Incidentul s-a petrecut atunci când tânăra de 29 de ani a înotat în proximitatea balenei. Victima, care a suferit mai multe fracturi la nivelul coastelor şi a avut hemoragie internă, a fost transportată pe calea aerului la un spital din apropiere de Perth.
Starea ei de sănătate este gravă, dar stabilă, precizează postul de televiziune australian ABC, care a citat un purtător de cuvânt al spitalului. Incidentul s-a produs la Ningaloo Reef, un recif aflat la o distanţă de circa 1.200 de kilometri nord faţă de oraşul Perth.
Balenele cu cocoaşă pot să atingă lungimi de până la 15 metri. Ele au reputaţia unor animale paşnice, însă înotătorii din Australia sunt instruiţi să respecte o distanţă de cel puţin 100 de metri faţă de aceste mamifere marine, dacă este posibil.
Autorităţile australiene au emis un avertisment în urmă cu trei ani în care au precizat că înotul alături de balene cu cocoaşă în zona recifului Ningaloo este foarte periculos. Expertul în conservarea balenelor Dani Rob a spus că era doar o chestiune de timp până când o persoană va fi rănită grav de o astfel de balenă.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |