Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

James Murdoch, fostul director general al grupului 21st Century Fox şi unul dintre cei doi fii ai magnatului media Rupert Murdoch, a demisionat din consiliul de administraţie al News Corp, potrivit unui document publicat vineri de Securities and Exchange Commission (SEC), o agenţie federală americană care reglementează şi controlează pieţele financiare, informează AFP.

Conform unei scrisori adresate consiliului şi publicate de SEC, această decizie s-a datorat unor "dezacorduri referitoare la anumite conţinuturi editoriale publicate de titlurile grupului, precum şi altor decizii de strategie".

Fostul director general al grupului 21st Century Fox, pe care l-a părăsit după ce Disney a achiziţionat majoritatea activelor sale, James Murdoch administrează în prezent un fond de investiţii, Lupa Systems.

După acea plecare, James Murdoch, în vârstă de 47 de ani, s-a arătat de mai multe ori extrem de critic la adresa grupului creat de tatăl lui şi faţă de maniera în care News Corp acoperă din punct de vedere mediatic subiectele de actualitate.

El a denunţat în ianuarie climatoscepticismul unor companii media din cadrul News Corp, care s-ar fi manifestat, potrivit părerii sale, în felul în care au prezentat uriaşele incendii de vegetaţie ce au devastat regiuni întregi din Australia.

"Îi suntem recunoscători lui James pentru numeroşii ani petrecuţi în serviciul grupului", au declarat Rupert Murdoch, tatăl său, şi Lachlan Murdoch, fratele lui mai mare, într-o declaraţie de presă expediată redacţiei AFP de un purtător de cuvânt al News Corp.

"Îi dorim mult succes în proiectele sale viitoare", au adăugat Rupert şi Lachlan Murdoch, preşedintele executiv, respectiv copreşedintele News Corp.

După destrămarea 21st Century Fox şi cedarea majorităţii activelor către Disney, magnatul Rupert Murdoch a creat un nou grup, Fox Corporation, care controlează activele rămase după desfiinţarea 21st Century Fox.

Aflat la conducerea News Corp, el este şi preşedintele Fox Corporation, unde Lachlan Murdoch ocupă funcţiile de director general şi preşedinte executiv.

James Murdoch nu a făcut parte din consiliul de administraţie al Fox Corporation. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.