Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un miner amator din Tanzania a devenit milionar după ce a descoperit două dintre cele mai mari fragmente de tanzanit - o piatră preţioasă - găsite vreodată în ţara lui, pe care le-a vândut apoi Guvernului local, informează AFP joi.

Saniniu Kuryan Laizer, în vârstă de 52 de ani, a găsit cele două pietre preţioase, care cântăresc 9,27 kilograme respectiv 5,1 kilograme, în munţii Mererani din nordul ţării sale, într-o zonă pe care preşedintele tanzanian John Magufuli a decis să o închidă cu un zid în 2018, pentru a controla producţia locală şi a lupta cu exporturile ilegale de tanzanit.

Minerul a vândut cele două fragmente Guvernului tanzanian contra sumei de 7,7 miliarde de şilingi tanzanieni (2,9 milioane de euro).

Tanzanitul, o piatră preţioasă cu un colorit intens, în nuanţe de la bleu la violet, exportată mai ales în India, este exploatat doar în munţii Mererani, în proximitatea vârfului Kilimandjaro.

Cu ocazia unei recepţii organizate miercuri în oraşul Manyara pentru a sărbători evenimentul, ministrul tanzanian al Minelor, Doto Biteko, a afirmat că aceste două pietre preţioase sunt cele mai mari descoperite vreodată în ţara lui.

 


Foto: (c) Tanzania Ministry of Minerals/Handouot via REUTERS


Minerul care le-a găsit a spus că doreşte să folosească banii încasaţi pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii sale. "Intenţionez să construiesc un centru comercial în Arusha şi o şcoală în apropiere de casa mea", a declarat Saniniu Kuryan Laizer.

Guvernul tanzanian a anunţat pe Twitter că pietrele preţioase vor fi conservate la Muzeul Naţional.

Atunci când armata a început în 2018 să ridice un zid lung de 24,4 kilometri în jurul minelor din Mererani, preşedintele Magufuli a dezvăluit că aproximativ 40% din producţia naţională de tanzanit era pierdută prin contrabandă.

După sosirea lui la putere la sfârşitul anului 2015, politicianul tanzanian s-a angajat într-o dispută dură cu marile companii de minerit străine care operează în Tanzania, acuzate că şi-au subevaluat producţia de aur, de diamante şi mai ales de tanzanit, cauzând o pagubă la bugetul de stat de mai multe zeci de miliarde de dolari prin neplata taxelor şi impozitelor datorate începând din 1998.

Un raport parlamentar publicat în septembrie 2017 explica că extracţia de tanzanit aducea profit în principal operatorilor minieri şi traficanţilor, o situaţie atribuită corupţiei din acest sector şi contractelor nefavorabile.

Tanzania a introdus în 2017 o nouă legislaţie, care impune companiilor străine să plătească statului tanzanian 16% din acţiunile lor pentru fiecare proiect minier.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.