

După ce a reuşit să controleze un focar de coronavirus nou care a infectat peste 11.000 de persoane şi a ucis 267, Coreea de Sud face treptat tranziţia de la măsurile dure de distanţare fizică la ceea ce autorităţile guvernamentale numesc ''distanţare în viaţa de zi cu zi''. Pentru a ajuta la respectarea acesteia, unele localuri utilizează roboţi, cum este cazul prezentat luni de Reuters, dintr-o cafenea din oraşul Daejeon, Coreea de Sud.
Noul barista robot din cafeneaua din Daejeon este amabil şi îşi croieşte rapid drum către clienţi. ''Iată ceaiul latte de rooibos şi migdale. Bucuraţi-vă de el! E chiar mai bun dacă îl amestecaţi'', spune acesta în timp ce o clientă întinde mâna spre tava instalată pe computerul alb şi strălucitor, în formă de capsulă.
Foto: (c) Kim Hong-Ji / REUTERS
Roboţii îi pot ajuta pe oameni să respecte distanţa fizică în public, este de părere Lee Dong-bae, director de cercetare în cadrul Vision Semicon, un furnizor de soluţii inteligente care a dezvoltat un barista robot împreună cu un institut ştiinţific administrat de stat.
''Sistemul nostru nu necesită contribuţia oamenilor de la comandă la livrare, iar mesele au fost rărite pentru a asigura mişcarea fără probleme a roboţilor, ceea ce se potriveşte cu actuala campanie de 'neatingere' şi distanţare'', a spus el.
Foto: (c) Kim Hong-Ji / REUTERS
Sistemul, care foloseşte un braţ robotic pentru prepararea cafelei şi un robot pentru servire, poate prepara 60 de tipuri diferite de cafea şi serveşte băuturile clienţilor aşezaţi la mese. De asemenea, sistemul poate comunica şi transmite informaţii către alte dispozitive şi este dotat cu tehnologie de conducere automată pentru a calcula cele mai bune rute în interiorul cafenelei.
O comandă de şase băuturi a durat doar şapte minute. Singurul angajat uman din cafeneaua cu două etaje este un patiser care se ocupă, de asemenea, de curăţenie şi reumplerea recipientelor cu ingrediente.
Foto: (c) Kim Hong-Ji / REUTERS
Producătorul şi institutul ştiinţific intenţionează să aprovizioneze cel puţin 30 de cafenele cu roboţi în acest an.
''Roboţii sunt amuzanţi şi a fost uşor pentru că nu trebuie să preiei comanda'', a declarat unul dintre clienţi, Lee Chae-mi, student în vârstă de 23 de ani. ''Dar sunt şi puţin îngrijorat pentru piaţa muncii pentru că mulţi dintre prieteni au slujbe cu jumătate de normă la cafenele şi aceşti roboţi ar înlocui oamenii'', a adăugat el.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |