

COD GALBEN: 18-05-2025 Intre 01:30 si 06:00 se va semnala Local și temporar ceață, care determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților, Zona continentală a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Un profesor universitar din Marea Britanie a lansat un joc pe calculator numit "Poţi salva lumea?" ('Can You Save the World?') pentru a ajuta copiii să înţeleagă cum distanţarea socială poate salva vieţi în timpul pandemiei de coronavirus, informează Fundaţia Thomson Reuters.
Richard Wiseman a spus că a venit cu ideea pentru ceea ce se crede că este primul joc pe calculator pe tema COVID-19 din lume, după ce a făcut o plimbare în timpul izolării în Marea Britanie şi a realizat că "se simte ca într-un joc pe calculator", în timp ce evita pietonii şi bicicliştii.
Wiseman, profesor de psihologie la Universitatea din Hertfordshire (sud-estul Angliei), a declarat că cercetările au arătat că jocurile care încurajează un comportament social pozitiv pot influenţa acţiunile oamenilor în lumea reală.
"Este o modalitate amuzantă de a răspândi un mesaj înfricoşător", a spus Wiseman, care a creat jocul, devenit deja viral, împreună cu designerul Martin Jacob. "Există destul de multe studii care arată că dacă îi faci pe oameni - în special pe copii - să se comporte în anumite moduri în jocurile video, acest lucru le va influenţa şi viaţa reală".
Creatorii, care lucrează acum la dezvoltarea unei aplicaţii, spun că guvernele, şcolile şi autorităţile din domeniul sănătăţii ar putea folosi jocul pentru a încuraja distanţarea socială - o măsură cheie pentru a menţine virusul sub control, pe măsură ce ţările ies din izolare.
"Mi se pare probabil mai eficient decât unele dintre anunţurile îngrijorătoare pe care le primim, deoarece acestea nu sunt conştientizate, în special în cazul copiilor", a declarat Wiseman.
Jucătorii controlează un avatar pe o stradă din ce în ce mai aglomerată şi "salvează vieţi" atunci când evită pietonii, bicicliştii şi oamenii care strănută - toţi fiind înconjuraţi de zone interzise. De asemenea, pot colecta măşti şi le pot oferi medicilor, pentru ca aceştia să poată salva mai multe vieţi.
Scopul este de a salva cât mai multe vieţi. Pe măsură ce jocul progresează, scorul începe să devină din ce în ce mai mare pentru a demonstra că, dacă te protejezi, atunci îi protejezi şi pe ceilalţi.
Wiseman, care este, de asemenea, membru al Inner Magic Circle din Marea Britanie (organizaţie a celor mai buni magicieni), a declarat că aproximativ 15.000 de oameni au jucat jocul de la lansarea sa, în urmă cu o săptămână. Deşi a fost conceput pentru copii, chiar şi adulţii îl joacă şi postează imagini pe Twitter.
"A devenit viral. Este ca şi cum oamenii se regăsesc în el", a declarat Wiseman. "Este o modalitate de a vorbi despre aceste lucruri cu copiii, fără ca aceasta să fie una pesimistă".
Jocul are nuanţe umoristice: jucătorii pot aduna provizii, inclusiv suluri de hârtie igienică, care aproape nu se mai găsea pe rafturi la începutul izolării, atunci când clienţii magazinelor cumpărau tot ceea ce le ieşea în cale.
"Dacă ai norocul să dai peste un sul de hârtie igienică, atunci te vei deplasa în joc cu o viteză mult mai mare", a declarat Wiseman. "Sulurile de hârtie igienică sunt extrem de rare - exact ca în viaţa reală".
Dacă jucătorul se loveşte de un om, va pierde din puncte. Dacă se ciocneşte de prea multe ori, atunci va fi "trimis în carantină", iar jocul se termină.
Cel mai mare scor posibil este de 7 miliarde de vieţi salvate - numărul aproximativ al populaţiei la nivel mondial.
Punctajul maxim de până acum este de 2 miliarde, dar Wiseman mărturiseşte că el mai are mult până acolo.
"Scorul meu este de aproximativ 1000 - nu mă pricep deloc la jocul creat de mine".AGERPRES/(AS - autor: Adrian Ştefănescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |