COD GALBEN: 30-11-2020 ora 15 Intre 30 noiembrie, ora 15:00 - 30 noiembrie, ora 23:00Zone afectate se va semnala 30 noiembrie, ora 15:00 - 30 noiembrie, ora 23:00Zone afectate COD GALBEN: 30-11-2020 ora 17 Intre 17:00 si 20:00 se va semnala - intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cofondatorul grupului pionier al muzicii electronice Kraftwerk, germanul Florian Schneider-Esleben, a murit la vârsta de 73 de ani în urma unui cancer, a confirmat miercuri pentru AFP unul dintre managerii grupului.

"Florian Schneider a murit în urma unui cancer fulgerător, la doar câteva zile după împlinirea vârstei de 73 de ani", a declarat pentru AFP Alexandra Greenberg, citându-l pe fondatorul grupului Kraftwerk, Ralf Hütter.

Colaborarea dintre cei doi muzicieni a început în 1968, înainte de a înfinţa Kraftwerk, doi ani mai târziu, la Düsseldorf, oraş din vestul Germaniei.

Născut în regiunea industrială Ruhr, acest grup şi-a propus să dezvolte o muzică tipic germană, prin uniunea dintre limba maternă şi sunetele marilor oraşe, concurând astfel cu muzica pop anglo-saxonă, introdusă de trupele de ocupaţie.

Kraftwerk - care înseamnă "centrală electrică" în limba germană - a explicat că doreşte să facă muzică mai mult ca roboţi decât ca oameni. Pe scenă, membrii săi, purtând costume identice, obişnuiau să imite gesturile automate ale roboţilor.

Muzica trupei, combinând basul obsedant, sound-ul de sintetizator şi ritmul electronic, a sedus publicul, dar şi numeroşi artişti, de la David Bowie până la Daft Punk, şi a influenţat o serie de genuri muzicale, cum ar fi new wave, synthpop, hip-hop, rock şi, desigur, tehno.

Distorsiunea vocilor cu ajutorul vocoderului, marca grupului, a devenit clasică.

Cuvintele lor, în germană şi apoi în spaniolă, rusă, poloneză sau japoneză, au făcut din ei nişte precursori. Începând din anii '70, textele lor au tratat ubicuitatea maşinilor şi rolul tot mai important al tehnologiei în viaţa de zi cu zi.

Grup avangardist şi actor influent al artei contemporane, Kraftwerk a cunoscut succesul mondial cu "Autobahn" (1974), "Radio-Aktivität" (1975), "Trans Europa Express" (1977), "Die Mensch-Maschine" (1978) sau "Tour De France" (2003).

În 1976, Bowie a declarat pentru revista de muzica Rolling Stone: "Grupul meu preferat este o trupă germană numită Kraftwerk - cântă muzica zgomotoasă pentru a spori productivitatea. Îmi place această idee".

De asemenea, David Bowie şi-a intitulat piesa instrumentală "V-2 Schneider", inclusă pe albumul "Heroes", după Florian Schneider.

Mai mulţi artişti au adus un omagiu miercuri seara muzicianului, începând cu interpretul francez de muzică electronică Jean-Michel Jarre care a scris pe Twitter: "Dragul meu Florian, "Autobahn" a ta nu se va opri niciodat"... "Tour de France" nu mai va fi niciodată la fel".

Producătorul şi DJ-ul italian Giorgio Moroder a publicat pe aceeaşi reţea socială o fotografie cu el alături de artistul german precizând că "unul dintre eroi ne-a părăsit".

Nick Rhodes, clăparul grupului pop rock Duran Duran, a declarat într-un comunicat că "influenţa Kraftwerk asupra muzicii contemporane este adânc înrădăcinată în cultura noastră pop".

Florian Schneider a părăsit grupul la sfârşitul anului 2008. În 2014, el a primit un Gram Hawarden, premiu acordat în fiecare an în Statele Unite în onoarea celor mai buni artişti din domeniul muzicii, pentru întreaga lor operă. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.