Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania Walt Disney ar putea impune o verificare a temperaturii corporale a vizitatorilor parcurilor sale tematice în momentul redeschiderii acestora, după ce restricţiile impuse în privinţa adunărilor publice pe durata pandemiei de coronavirus vor fi ridicate, a declarat preşedintele executiv al grupului american, Bob Iger, într-un interviu acordat marţi, relatează Reuters.

Disney consideră că această idee ar putea fi una dintre modalităţile prin care ar putea să îi facă pe vizitatori să se simtă din nou în siguranţă când vor reveni în parcurile tematice ale grupului, după ce acestea vor putea fi redeschise pentru public, a precizat Bob Iger pentru revista financiară Barron's.

"Unul dintre lucrurile pe care le discutăm deja este acela că, pentru ca lucrurile să revină cât de cât la normal, oamenii vor trebui să se simtă confortabil în privinţa siguranţei lor. Una dintre aceste măsuri ar putea lua forma unui vaccin, dar, în absenţa lui, ar putea veni sub forma unui control mai minuţios, al unor restricţii suplimentare", a adăugat CEO-ul grupului Disney.

"La fel cum în prezent realizăm verificări ale bagajelor tuturor persoanelor care vin în parcurile noastre, tot aşa am putea să adăugăm o componentă nouă, să verificăm de exemplu temperatura corporală a vizitatorilor", a mai spus Bob Iger.

Grupul Disney administrează Walt Disney World în Florida şi Disneyland în California, dar şi alte parcuri tematice în China, Hong Kong, Japonia şi Franţa. În prezent, toate aceste parcuri sunt închise pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Compania americană nu a anunţat data la care acestea vor fi redeschise.

Walt Disney World, cel mai vizitat parc tematic din lume, a atras 58,4 milioane de vizitatori în 2018, potrivit Themed Entertainment Association.

Bob Iger a mai spus că grupul Disney studiază eforturile pe care China le face în prezent pentru a permite cetăţenilor săi să îşi reia activităţile zilnice.

"În China, nu poţi să urci într-un autobuz sau în metrou sau într-un tren sau să intri într-un zgârie-nori de acolo - şi sunt sigur că la fel se va întâmpla şi când şcolile vor fi redeschise - fără să îţi fie verificată temperatura corporală", a precizat CEO-ul grupului american. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.