Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul canadian nu s-a decis încă dacă îşi va asuma costurile de securitate generate de decizia prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, de a locui o parte a anului în Canada, a anunţat luni prim-ministrul acestei ţări, Justin Trudeau, fără să excludă însă nicio posibilitate în această privinţă, informează AFP.

"Cred că acest lucru face parte dintr-o analiză care trebuie să aibă loc, iar discuţii în acest sens sunt în desfăşurare", a declarat Justin Trudeau într-un interviu pentru postul canadian de televiziune Global.

"Nu suntem încă siguri care vor fi deciziile, dispoziţiile finale, pentru că există şi nişte decizii care le aparţin lor", a adăugat prim-ministrul canadian, referindu-se la cuplul princiar britanic.

Canadienii "sunt total de acord" ca ducii de Sussex să locuiască o parte a anului în Canada, dar "există multe discuţii ce trebuie purtate în privinţa tipului de costuri pe care acest lucru le implică", a mai spus şeful Guvernului de la Ottawa.

"Nu am avut timp să reflectăm la această întrebare", a declarat ministrul canadian al Finanţelor, Bill Morneau, întrebat ceva mai devreme despre informaţiile din presa britanică, potrivit cărora Justin Trudeau ar fi asigurat-o pe regina Elisabeta a II-a că ţara lui îşi va asuma costurile legate de securitatea prinţului Harry şi a soţiei sale în Canada.

"Ne vom asigura, bineînţeles, că vom juca un anumit rol în calitatea noastră de membri în Commonwealth", a precizat ministrul canadian.

Cotidianul Daily Mail a evocat o contribuţie canadiană de aproximativ 500.000 de lire sterline (583.000 de euro) pe an.

Companiile mass-media canadiene au estimat costurile legate de protecţia cuplului princiar şi a fiului lor Archi la aproximativ 1,7 milioane de dolari canadieni (1,2 milioane de euro) pe an.

Contribuabilii canadieni participă tradiţional la asumarea costurilor de securitate pentru membrii familiei regale în timpul deplasărilor acestora în Canada.

Prinţul Harry şi soţia lui au anunţat miercuri că vor să se distanţeze de rolurile lor oficiale de reprezentanţi de prim rang ai familiei regale şi că doresc să câştige bani pentru a trăi independent, fără să renunţe însă complet la legăturile cu monarhia britanică.

Cu părere de rău, regina Elisabeta a II-a a consimţit luni să îşi lase nepotul să plece cu soţia lui "spre o nouă viaţă", acordându-le "o perioadă de tranziţie" pe durata căreia ducii de Sussex îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi Canada. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.