COD GALBEN: 08-12-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie din Statele Unite care afirmă că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew în perioada în care ea se afla sub influenţa magnatului Jeffrey Epstein i-a implorat pe britanici să o susţină şi a denunţat "scuzele ridicole" ale fiului reginei Elisabeta a II-a, care ar putea fi obligat să se prezinte în instanţă dacă va călători în perioada următoare pe teritoriul american, informează AFP.

"Îi implor pe britanici să mă susţină, să mă ajute să duc această luptă, să nu accept (...) povestea unui abuz (sexual) ce vizează familia voastră regală", a declarat ea într-un interviu difuzat luni seară de postul BBC.

Virginia Roberts, devenită Giuffre după căsătorie, a explicat în acel interviu că i-a fost prezentată în 2001 celui de-al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, al optulea în ordinea de succesiune la tron, de Jeffrey Epstein şi iubita acestuia din epocă, Ghislaine Maxwell, cu ocazia unei petreceri dintr-un club de noapte, unde prinţul Andrew ar fi invitat-o la dans.

"A fost oribil şi acel bărbat nu înceta să transpire peste mine", a detaliat tânăra, care avea pe atunci vârsta de 17 ani. Virginia Giuffre afirmă că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu el puţin mai târziu în cursul aceleiaşi seri, apoi de alte două ori la New York şi pe insula privată deţinută în Marea Caraibilor de Jeffrey Epstein, care s-a sinucis între timp în închisoare, în vara acestui an.

 


Prinţul britanic a dezminţit categoric aceste acuzaţii la sfârşitul lunii octombrie într-un interviu pentru BBC, considerat "dezastruos" şi care l-a făcut să se retragă de atunci din viaţa publică. El a argumentat că o boală îl împiedică să transpire şi că nu îşi aminteşte să o fi întâlnit pe acea tânără.

Somaţii de prezentare în instanţă

Referindu-se la o fotografie în care prinţul Andrew apare în timp ce stă lângă Virginia cu o mână pusă pe şoldul ei, ducele de York a afirmat anterior că nu are nicio amintire despre un astfel de moment, insinuând că acea imagine a fost retuşată.

"Persoanele implicate vor continua evident să folosească aceste scuze ridicole, ca şi cum cineva i-ar fi lungit braţul sau fotografia ar fi fost retuşată", a declarat Virginia Giuffre în interviul pentru BBC.

"Astea sunt prostii! El ştie ce s-a întâmplat, eu ştiu ce s-a întâmplat. Şi doar unul dintre noi spune adevărul", a declarat ea. Virginia Giuffre a dat asigurări suplimentare, spunând că fotografia este "autentică" şi că ea a furnizat originalul "specialiştilor de la FBI pentru ancheta lor".

Emisiunea BBC a dezvăluit de altfel că prinţul britanic ar putea să primească somaţii pentru a se prezenta la tribunal dacă va reveni pe sol american, întrucât avocaţii celor cinci victime ale magnatului Jeffrey Epstein au solicitat ca prinţul Andrew să depună mărturie în cadrul procesului lor.

Potrivit acelor victime, ducele de York ar fi asistat la sesiuni de masaj oferite în domiciliul prietenului său Jeffrey Epstein, fapte negate însă de fiul reginei Elisabeta a II-a.

După difuzarea acestei emisiuni de o oră de către postul BBC, serviciul de presă de la Buckingham Palace a declarat că prinţul Andrew "regretă fără echivoc asocierea lui nechibzuită cu Jeffrey Epstein", dar "neagă categoric posibilitatea ca ducele de York să fi avut un contact sau o relaţie sexuală cu Virginia Roberts".

Poliţia britanică a confirmat săptămâna trecută că nu va demara o anchetă penală pe această temă în Marea Britanie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.