Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dicţionarul Collins a desemnat joi "grevă climatică" sintagma anului 2019, menţionând şi contribuţia activistei suedeze Greta Thunberg, potrivit DPA.

Potrivit Collins, "grevă climatică", definită ca o formă de protest în care oamenii absentează de la slujbă sau de la şcoală pentru a solicita măsuri pentru combaterea schimbările climatice, a demarat în urmă cu un an şi a devenit cunoscută odată cu popularitatea crescută a adolescentei de 16 ani Greta Thunberg.

"Grevă climatică a fost consemnată pentru prima dată în noiembrie 2015 când a avut loc primul eveniment sub acest slogan care a coincis cu Conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice de la Paris", a menţionat dicţionarul britanic pe pagina sa de internet.

Pe parcursul ultimului an, greve climatice au fost organizate în multe dintre marile oraşe ale lumii, se mai precizează pe pagina dicţionarului. Lexicografii Collins au remarcat o creştere de o sută de ori în utilizarea sintagmei în 2019.

Thunberg a iniţiat "o grevă şcolară" în august 2018, în faţa parlamentului suedez, acţiune care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru alte mişcări similare conduse de tineri în lumea întreagă sub sloganul "Vineri pentru viitor".

Potrivit dicţionarului, pe lista scurtă pentru ''cuvântul anului'' au mai fost selectate ''a resălbătici'', definit ca revenirea unor suprafeţe de teren la starea de sălbăticie, fenomen considerat de unele voci drept un răspuns la schimbările climatice.

Pe lista scurtă s-au mai aflat cuvinte precum ''BoPo'', care se referă la o perspectivă pozitivă asupra corpului, şi ''nonbinary'', definit de Collins "ca referindu-se la un gen sau identitate sexuală care nu aparţine categoriilor binare bărbat sau femeie, heterosexual sau homosexual".

Şi cuvântul "influencer" a fost selectat pe lista scurtă. Potrivit definiţiei oferite de Collins, se referă la persoanele care folosesc platforme digitale pentru promovarea unor produse.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.